Cristina Iurişniţi (USR): Suntem o ţară cam neguvernată! Viorica Dăncilă se duce la shopping în SUA!
Deputatul Cristina Iurişniţi (USR) susţine că România este, în prezent, o ţară neguvernată, asta pe fondul crizei politice guvernamentale şi a jocului politic dintre preşedintele României şi premier.
„În actuala criză guvernamentală, poziţia noastră este una de condamnare a acestui joc politic între Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis, iar Curtea Constituţională face jocul acesta, a celor doi competitori care vor intra în cursa pentru prezidenţiale. Am putea spune că la prima vedere Curtea Constituţională a jucat obiectiv, o invită pe Viorica Dăncilă în Parlament, dar ce face Viorica Dăncilă, se duce în Statele Unite la shopping. Prima dată ar trebui să-şi rezolve problemele din ţară, prioritatea întâi sunt problemele interne şi apoi cele legate de activitatea internaţională, din calitatea sa de premier, pentru că nu este ministru de externe”, a declarat Cristina Iurişniţi.
Parlamentarul USR s-a referit la situaţia Ministerului Educaţiei, unde este asigurat interimatul. „Noi ne dorim nişte miniştri care să conducă ţara, în momentul de faţă eu pot să afirm că suntem o ţară cam neguvernată. Este inadmisibil să nu avem un ministru la Învăţământ, a început şcoala şi noi nu avem un ministru. Sistemul de educaţie este de câţiva ani într-o criză perpetuă, este subfinanţat cronic, foarte mulţi miniştri s-au perindat pe la putere – în ultimii doi ani şi jumătate am avut şapte miniştri. Eu cred nicio ţară europeană nu a trecut prin aceste schimbări, de fiecare dată alt ministru, alt management, alte idei, alte strategii şi iată rezultatele”, a spus deputatul Iurişniţi.
Citiţi şi:
- Deputatul Iurișniți despre șansele moțiunii de cenzură: Una e semnătura, alta e votul!
- Cristina Iurişniţi: Guvernului Dăncilă i-a expirat termenul de garanţie
- Deputatul Cristina Iurişniţi: Persoanele cu dizabilități au dreptul la respect și demnitate
- Deputatul Cristina Iurişniţi: USR va ataca la Curtea Constitiţională legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Investiţii!
- Cristina Iurisniți (USR): Președintele Iohannis a ales echilibrul și stabilitatea dar această desemnare e toxică
Comentarii
Viorica Dăncilă este o "cacifonie" a politicii românesti. Recent, la sediul Biroului Electoral Central (BEC) cu ocazia inscrierii oficiale, in competitia electorala pentru alegerea presedintelui Romaniei, Viorica Dăncilă a facut mai multe greseli de exprimare, dintre care una s-a detasat in mod deosebit printr-un dezacord gramatical si o cacofonie:"Nici o mama din aceasta tara sa nu ii fie frica ca nu va primi salariul sau ca ii va fi taiata alocatia copilului".
Pe de alta parte, Viorica Dăncilă, se duce la shopping în Statele Unite , desi nu stie nici o limba straina. Asa se explica suita numeroasa de indivizi care o insotesc in aceasta deplasare pe bani publici.
Adaugă comentariu nou