Cuiul lui Pepelea

La ordinea zilei: Locale-le au trecut, urmează generale-le, în schimb, bele-le-le au rămas, că e-le sunt: capita-le, socia-le şi, mai a-le-s – bu-le-s, european sociabi-le

Epigrame şi catrene
- cu hazuri la nazuri -

Moştenire

Potopul a lăsat în urmă
Necazuri şi dezastre mari
Iar Noe ne-a lăsat o turmă
... de măgari!

Alexandru Misiuga

Românul are şapte vieţi

Avem atâtea vieţi în plus,
Dar cu necazuri şi nevoi,
Şase-n tranziţie s-au dus
Şi ne-a rămas cea de apoi
.
Lucian Mănăilescu

Necazuri

Iubita mea, senină altădată,
Este-mbufnată... Nu mai pot s-o-mpac.
Nu pentru câte-i fac e supărată ...
E amărâtă pentru ce nu-i fac.

Romain Rolland

Prieten ideal

Mă port corect cu toţi amicii mei
Şi nicidecum aşa cum îmi convine.
Necazuri, câte am, le-mpart cu ei,
Iar bucuriile, le-mpart cu mine!

Ştefan Şerban

Soluţie

O umbrelă mi-am luat,
Nu c-aş fi un om cu nazuri,
Dar am vrut, neapărat,
Să-mi acopăr din necazuri!

Traian Conciatu

La vârsta a treia

Ia mai dă-le-ncolo de reţete,
Inima necazuri dacă-ţi face;
Mai curând curtează nişte fete,
Că-s stimulatoare cardiace.

Eugen Deutsch

Menaj în trei
Nevasta lui i-atât de bună,
De caldă, de-nţelegătoare,
C-adesea e tentat să-i spună
Cu-amanta ce necazuri are.

Titu Ionescu-Boeru

Eroi sunt încă ...

Eroi au fost, eroi sunt încă,
Viteji şi tari precum o stâncă.
- Eroi mai sunt, aşa cum spui,
Dar ce păcat ... că sunt statui!

Marian Cioacă

Comparaţie

Contrar cu timpurile-n care
Mai nimeni nu zicea nici pâs,
Azi pot să strig în gura mare
Că-ntreaga ţară e de râs.

Gheorghe Bălăceanu

Unui mare politician

A fost un mare poli ... truc
Şi-a candidat la ... balamuc,
De-o vreme nu mai vrea nimic,
Dar a rămas cu-n poli ... tic!

Mihai Enachi

Nedumerire

Nu ştiu, e de la dantură,
Sau că traiu-i tot mai greu ...
Însă-mbucătura-n gură
Dă din colţ în colţ mereu.

Ioan Fărcaş

Epitaf

Pe lespedea unui gurmand

S-a transferat în lumea-n care -
Precum scripturile susţin -
Nu-i nici durere, nici suspin,
Dar, din păcate, nici mâncare!

Sorin Pavel

Caricatura

Celebri şi în anecdote

Immanuil Kant (1724 – 1804), care a fost toată viaţa celibatar, avea uneori plăcerea de a provoca doamnele prin glume şi aluzii cu subtext uşor misogin. Astfel, Kant susţinea că poate demonstra că femeile nu ajung în Rai, deoarece, conform unui pasaj al Apocalipsei Sfântului Ioan, în cer s-a lăsat tăcerea timp de jumătate de oră.
- Aşa ceva ar fi fost imposibil, dacă ar fi fost acolo măcar o femeie!, susţinea astfel filozoful.

Glume „ plivite, adunate şi … dunstălite” la ceaun de
Teodor Balmoş

- Culmea căsniciei? La a patra nevastă să deţii aceeaşi amantă.
#
- De cine sunt urâte femeile frumoase? De către femeile urâte.
#
- Bărbatul ideal? E cel care, atunci când îşi găseşte nevasta în dormitor cu amantul, zice:
„Nu vă deranjaţi!” În schimb amantul ideal este cel care mai poate continua.
#
Soţia vine acasă plângând că i-au fost furaţi banii din buzunarul cămăşii.
- Dar n-ai simţit când hoţul a băgat mâna la sân?, zice contrariat soţul
- Ba da, dar n-am ştiut ce intenţii avea!
#
- Bărbatul nu este complet până se căsătoreşte! Doar pe ură este terminat.
#
Băieţelul îşi chestionează tăticul:
- Tati, cât costă să te căsătoreşti?
- Nu ştiu Gigele, încă plătesc!
#
- Nu am cunoscut fericirea adevărată până la însurătoare! Pe urmă a fost prea târziu.
#
- Niciodată nu te culca nervos! Rămâi să termini cearta.
#
- Nu am mai vorbit cu soţia mea de un an! Nu-mi place s-o întrerup.
#
Un tip de pe Centură se adresează femeii de moravuri uşoare:
- Ţi-am dat bani falşi!
- Oo-hoo! Nu-i nimic, tu să fii sănătos!
#
- Ai auzit ce-a păţit Tudorel?
- Nu!
- A fugit cu nevată-mea!
#
- Iubito, trebuie să-ţi spun ceva grav: sunt căsătorit!
- Vai ce m-ai speriat! Am crezut că ţi-au furat maşina.
#
Două prietene la taclale:
- Dragă, viaţa asta este groaznică! Ori de câte ori dau şi eu peste un bărbat cumsecade, descopăr, fie să fie el însurat, fie eu măritată!
#
- Măi tată!, este adevărat că în unele ţări africane, un bărbat nu-şi cunoaşte soţia până nu se căsătoreşte?
- Aşa se întâmplă peste tot pe Mapamond, fiule.
#
O blondă merge pe stradă cu bluza descheiată la un sân. Poliţistul vigilent o apostrofează:
- Domniţă, ştiţi că vă pot da amendă pentru expunere indecentă?
- Cum aşa, distinse domn, apărător al legii?
- Pentru că aveţi haina descheiată şi un sân la vedere.
- Of, doamne, iar mi-am uitat copilul în autobuz!

Bancurile ediţiei
- sărate, piperate şi … amestecate -

Bulă intră în biroul şefei lui, o plezneşte peste fund şi îi zice:
- Ce faci, păpuşă, mai merge una mică?
Şefa, indignată:
- Domnu' Bulă, dar cum vă permiteţi?
- Eteee na, aşa vorbesc eu cu tipele cu care am dormit împreună!
- Da când am dormit noi doi împreună, domnu' Bulă?, replică indignata şefă.
- Ieri, la şedinţa de analiză a rezultatelor departamentului nostru ...
#
Într-un sat, un preot merge la slujbă. Lângă biserică, vede un măgar mort într-un accident de maşină şi sună imediat la poliţie.
- Sunt preotul satului. Am găsit un măgar mort.
- Şi ce, zice poliţistul ironic, vreţi să-l îngropaţi cu popă?
- Nu, zice preotul, eu doar am anunţat familia.
#
Un moş vine cu nevasta de 20 de ani la maternitate, să nască. Toată lumea:
- Tataieeee, felicitări, da' cum ai reuşit?
- He-heeeee, dragii moşului ... am ţinut motorul mergând !!!
După un an jumate-doi iar la maternitate. Iar este întrebat, iar răspunde:
- He-heeeee, dragii moşului ... am ţinut motorul mergând !!!
După încă doi ani - iar. Iese doctorul din sală:
- Şi cum ziceai tataie că ai făcut ?
- Am ţinut motorul mergând!
La care mamoşul:
- Auzi tataie ... ar cam fi fost vremea să schimbi uleiul. E negru!
#
- Se spune că în zilele noastre nu au mai rămas bărbaţi adevăraţi .Dar nu este adevărat. Chiar astăzi, de exemplu, am văzut un bărbat, care ţinea o umbrelă deasupra soţiei sale, în timp ce ea schimba roata la maşină ...
#
Un om la aprozar:
- Cu ce vă pot servi?
- Două kilograme de cartofi, dar fiecare cartof împachetat separat.
După o moacă expresivă a vânzătorului:
- Altceva?
- Trei kilograme de portocale, dar fiecare portocală împachetată separat.
Vânzătorul îi îndeplineşte dorinţa, vizibil nemulţumit. Omul se mai uită prin aprozar şi, la un moment dat, întreabă:
- Ce este ăla negru de pe raft?
- Mac, dar nu-i de vânzare!
#
Excursie la centrala atomică de la Cernavodă. În spatele unui geam doi angajaţi, în costume de protecţie, duc cu atenţie un tub mic. Unul dintre vizitatori întreabă:
- Ce va fi dacă vor scăpa acel tub?
- În principiu nimic ... Pe o raza de 200 km!
#
Un tip proaspăt căsătorit îşi salvează numărul soţiei în telefonul mobil: „viaţa mea”. După un an de mariaj l-a schimbat în „nevasta” .După cinci ani de mariaj: „acasă”. După zece ani: „Hitler”. După aniversarea căsătoriei de argint: „număr greşit”.
#
Două furnicuţe fumau iarbă. Îl văd pe elefant şi încep să râdă.
Elefantul întreabă:
-De ce râdeţi furnicuţelor?
Furnicuţele:
-Vezi firimitura aia de pâine de pe jos? Fac pariu că nu ai sânge în tine să te urci pe ea
Se urcă elefantul pe firimitură.
Furnicuţele încep să râdă din nou.
Elefantul întreabă:
-Acum de ce mai râdeţi?
Furnicutele:
-Vezi cealaltă firimitură? Pariez că nu ai tupeu să ţi-o pui în cap.
Elefantul ia firimitura şi şi-o pune în cap. La care furnicuţele:
-Maaaaaamă ce sandviş uriaş!
#
- Cum face un bărbat exerciţii de gimnastică pe plajă?
- Îşi suge burta de câte ori vede nişte bikini.
#
- Cum ar fi lumea fără bărbaţi?
- Plină de femei libere, fericite şi ... grase.
#
- De ce nu mai primesc poliţiştii pantofi cu găurele?
- Pentru că nu le ajungeau şireturile!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5