Cuiul lui Pepelea
La ordinea zilei: Până şi pentru vămile cerului ai noştri vameşi sunt perfecţi, şi înainte, dar mai ales după, ort!
Epigrame şi catrene
- „amalgamate” social -
Opinia unui ziarist
Guvernele de pân-acum
S-au pierdut mergând pe drum
Însă acesta s-a pierdut
Din moment ce s-a născut …
Alexandru Misiuga
Omagiu banului
Avut-am în viaţă - desigur, cu rost -
Şi lei, dar şi euro, lire, "parai",
Dar singurul ban ce la suflet mi-a fost
E banul ... Mihai!
Ştefan-Cornel Rodean
La nunta unui pensionar
Nunta lui s-a-nregistrat
Printre nunţile celebre,
C-avut şi-un invitat
De la "Pompele funebre"!
Geo Oltean
Mirajul Europei
În Spania visez să mă găsesc
Ca să înalţ castele milenare
Şi morile celebre să-nvârtesc
Cu vântul care bate-n buzunare.
Mihai Frunză
Viaţa de pensionar
Abia avui de-o pâine
Şi nu mai am o haină,
Iar cina mea de mâine
Va deveni de taină …
Gheorghe Mitroaică
Unire, români!
Cu lozinci şi cu tam-tamuri,
Se unesc numaidecât:
Mai întâi se strâng ca neamuri,
Iar apoi, se strâng de gât.
Ion Diviza
Tânăra căsătorită
Bărbatul meu e-un om model,
Sunt trup şi suflet pentru el,
De toţi ceilalţi de azi mă rup,
Iar pentru ei voi fi doar trup!
Gheorghe Gurău
După pensionare
Drag mi-au fost pe lumea asta,
Calul, vinul şi nevasta ...
Dar, de-un timp nevasta spune,
Că tot uit la ce sunt bune!
Eugen Coţa
"Unitate"
De când jurară amândoi
Că numai moartea-i va desparte,
Ea nu se mai temea de moarte,
Nici el de viaţa de apoi.
Mircea Ionescu-Quintus
Bordeluri
Case-n care gogomani,
Mai bătrâni sau tinerei,
Dau "Punguţa cu doi bani"
Pentru "Pupăza din tei"!
Constantin Manea-Negreşti
Epitaf
Pe lespedea unui şmecher
Aici mi-s eu, gagiu şucar,
Coţcar ceva ce n-am cuvinte,
Cel mai a-ntâia miştocar,
Să moară ăla care minte!
Giuseppe Navarra
Celebri şi în anecdote
Mihail Kogălniceanu avea cea mai bogată bibliotecă din Iaşi. Fire generoasă, împrumuta adesea cărţi amicilor care, de multe ori, uitau să i le restituie. Când rafturile bibliotecii au început să prezinte goluri masive, Kogălniceanu a publicat în ziar următorul anunţ:
”D-l Mihail Kogălniceanu, care nu poate suferi cărţile desperecheate, roagă prietenii săi ce au asemenea volume de la domnia sa – să binevoiască a veni la locuinţa domniei sale pentru a ridica şi restul volumelor rămase.”
Glume … „smântânite, brânzite şi … zolite”
de Teodor BALMOŞ
# Dumnezeu, după ce a făcut bărbatul şi femeia Îşi admiră opera. Întâi Îi cade privirea asupra bărbatului:
- Ce minunăţie!, ce operă reuşită!, câtă frumuseţe! Apoi se uită şi la femeie:
- Ei …Tu va trebui să te machezi puţin …
# Două blonde stăteau de vorbă:
- te-ai uitat vreodată în ochii soţului tău când făceai sex?
- Da.
- Şi ce mutră avea?
- Stătea în uşă ca prostul! …
# Doi beţivi scot un om pe jumătate înecat dintr-un lac:
- Vezi, aşa o păţeşti dacă bei apă!
# Doi tipi discută la un bar:
- O vezi pe fata de la masa de la geam? Arată a fi bărbat.
- Bine domnule, află că este fata mea.
- Vă rog să mă scuzaţi, nu am ştiut că sunteţi tatăl ei!
- Nu sunt tatăl ei, dobitocule, sunt mama ei!
# Într-o seară Leana îi reproşează lui Vasile:
- Măi omule, mai zi-mi şi tu o vorbă caldă, că tare de mult nu te-am auzit!
- Ardă-te focul!
# Dialog pe malul lacului între doi „mincinoşi”:
- Muşcă?
- Da a dracului muşcă!
- Crapii?
- Nu, ţânţarii …
# Doi buni amici îşi varsă of-urile:
- Cum te-ai simţit în staţiune Sandule?
- Precum acasă la mine, îi răspunde amărât, Nelu.
- Înseamnă că nici la Felix n-ai avut noroc!
# Replici într-un compartiment de tren, cursă de persoane:
- Ce mai poţi face astăzi fără bani?
- Cu actuala guvernare, datorii!
# Noapte târzie cu un bar în peisaj. Domneşte liniştea. Deodată Mişu iese înjurând, beat criţă. Trece împleticindu-se strada prin loc ne marcat. Un poliţist îl vede şi îi spune să se întoarcă:
- M-aş întoarce domnule, dar nu mai am bani!
# Mamă şi fiică în living:
- Dacă ai fi în locul meu te-ai mărita cu Grigore?
- Fată dragă, uită-te în oglindă! Dacă aş fi în locul tău m-aş mărita cu oricine.
Bancurile ediţiei
- la „puricat”… vameşii -
Şeful vămii dintr-un judeţ e anunţat de un subaltern că a văzut-o pe nevastă-sa cu un tip. Se suie ăsta în Jeep demarează tare spre casă, unde, nevastă-sa îi deschide uşa.
Unde e nemernicul, întreabă vameşul şef.
Soţia: Cine dragă?
Vameşul începe să caute peste tot în casă:
În bucătărie: nimeni nu e, În living: nimeni nu e, în baie, la fel. Ajunge în dormitor, sub pat nu e nimeni. Îi pică ochii pe un şifonier, deschide uşa şi îl vede pe unu cu 100 euro în mână: nici aici nu e nimeni.
#
Cică era ziua de naştere a unui vameş şi colegii lui nu ştiau ce cadou să-i facă. Zice unul:
- Hai să-i cumpărăm un Ferrari!
Ceilalţi protestează:
- E prea puţin, mă, ce naiba!?
Altul:
- Hai să-i luăm o vilă în Elveţia!
Ceilalţi:
- E prea puţin, să fim serioşi, e colegul nostru de atâţia ani!
Altul:
- Hai să-l lăsăm singur pe tură într-o zi.
Ceilalţi:
- E prea mult, mă …
#
Un cântăreţ de operă se întoarce dintr-un turneu. La graniţă vameşul, scotocind prin bagaje, dădu peste o coroana regală, care era folosită într-un anumit rol. Văzând-o, vameşul îngheţă, apoi luă poziţia de "drepţi", salută şi bâigui:
-Iertaţi-mă, Majestate! Puteţi trece!
#
-Nu aveţi nimic de declarat? îl întreabă vameşul pe călător.
-Ba da, papagalul meu.
-Atunci înseamnă că trebuie să plătiţi o taxă. Sunt scutiţi de vamă numai papagalii împăiaţi.
Deodată se auzi o voce răguşită din bagaje:
-Iţi arde de glume? Plăteşte imediat ...
#
La vamă este noapte. Doi oameni încearcă să treacă fraudulos graniţa. Trec pe rând; când trece primul se aude un zgomot iar paznicul strigă:
-Stai! cine este acolo?
-Miaauu!
-Aaa ... e doar o pisică.
Trece cel de-al doilea şsi face şi acesta zgomot; paznicul strigă din nou:
-Hei! Cine este acolo?
-Tot o pisică.
#
Bulă intră cu maşina în vamă. Vameşul vine la el şi îl întreabă:
-Cafea, whiski, ţigări?
-Nu mulţumesc! Dar dacă doriţi beau o Coca-Cola ....
#
La întâlnirea internaţională a vameşilor se discută la un pahar de şampanie.
Vameşul francez zice: Băi eu într-un an mi-am luat castel pe Valea Loarei.
Englezul: Eu într-un an mi-am luat un lanţ hotelier în Alpi.
Romanul: Eu intr-un an mi-am luat BMW.
Ăştia se uită cu milă la el: Aşa nasol e la voi?
La care românul le zice: BMW e o fabrică măricică.
#
Vine badea Gheo' în frontiera cu Ungaria cu o roabă plină de rumeguş.
- Staaaaaai! zice vameşul român. Ce-ai în roabă?
- Păi ce să am, nu se vede? Rumeguş.
- Lasă, lasă c-am mai văzut eu din ăştia. Răstoarnă rumeguşul aici jos. Hai repede, mama voastră de traficanţi.
Răstoarnă badea Gheo' rumeguşul, caută vameşul de-l trec toate transpiraţiile, dar nimic.
- Mda, zice vameşul, rumeguş. Ai avut noroc de data asta. Încarcă-l şi hai dispari. Urgent!, că am treabă.
A doua zi apare iar badea Gheo' cu o roaba de rumeguş. Iară îl ia vameşul la rost, îl pune să răstoarne roaba, caută temeinic dar din nou nu găseşte nimic şi-i dă drumul să plece.
Şi faza se repetă cam două luni de zile. După două luni apare badea Gheo' în frontieră cu o maşină nou nouţă. Se uita vameşul la el, se scarpină la ceafă şi-i zice:
- Mă Gheo' mă, da' bine să vinde rumeguşul la unguri mă. Asta da afacere.
La care badea Gheo' îi zice:
- Nu rumeguşul se vinde … roabele!
#
Bulă vrea să plece în Italia, la care frate-su Ştrulă:
- Mă Bulă, ia-mă şi pe mine în Italia!
- Ce să fac eu mă cu tine acolo? Nici paşaport n-ai ...
- Lasă mă, mă bag într-un sac şi când o să întrebe ăştia de la vamă ce ai acolo o să le zici că ai un casetofon.
Se învoieşte Bulă, îl bagă pe frate-su în sac. La vamă, vameşul îl întreabă pe Bulă:
- Dar în sacul ăla de colo, ce ai ?
- Păi un casetofon, zice Bulă.
- Zău? Dacă îi dau un şut cântă?
Trage vameşul un şut în fund lui Ştrulă care începe:
- Tralalala
Mai trage vameşul un şut:
- Dadaddaa
Mai trage încă un şut vameşul, la care Ştrulă:
- Blablabla, în gâtul mă-ti, nu mai da ....
Adaugă comentariu nou