Cuiul lui Pepelea

La ordinea zilei: Din FOLCLORUL forestier SOMEŞAN, ca vals vienez - „Nu te juca de-a SACUREA, HANCLIŞ,/ Că să pravale PADUREA!/ Şi n-apuci să faci NEMNIC,/ Că te priponim în SMÂC” …
Catrene şi epigrame
- cu iarba prin … „cotloane” -

Pădure, dragă pădure!
Pădure, străbună vatră,
Falnică erai odată!
Al hoţilor legământ
Astăzi te-a pus la pământ.
Victor Becheanu
Retrocedare
Cu lacrimile-n ochi şuvoi
Plângeau ţăranii mei, săracii;
Le-au dat pădurea înapoi,
Dar unde naibii sunt copacii?
Sorin Olariu
Nepăsare
De rupi din codru-o rămurea,
Îi pasă codrului de ea
Ca pădurarului, în ... cot
Când taie hoţii codrul tot.
Gheorghe Băcneanu
Proverb desuet
Că-n pădure-s uscături
Ne-o spun toate gurile,
Dar mă-ntreb: - Ce secături
Ne-au tăiat pădurile?
Gheorghe Burduşel
Nu-s singurii vinovaţi
Ecologiştii fredonează,
Dar silvicii, să-mi spui mata,
Ei, ce-n pădure îi retează
De ce nu-l "cântă" nimenea?
Constantin Iuraşcu-Tataia
Schimbări de mediu
Mai vedeai în vremi obscure
Câte-o vilă prin pădure;
Azi, când vremile-s „stabile",
Poţi vedea ... păduri de vile.
Mihai Cosma
Frumuseţe trecută
Frumoas-ai fost pădurea mea
Dar, împărţită-n loturi,
Azi nu mai am ce admira
Că ai rămas doar … cioturi.
Gheorghe Enăchescu
Vizită întoarsă
Ne-am dus la munţi şi, cu topoare,
I-am cam lăsat de codri goi,
De-aceea nu e de mirare
Că astăzi vin ei peste noi.
Ioan Roşca
Codrul şi românul
Cei doi fraţi cu bun renume
V-o declar, ca un raport,
Au plecat în larga lume
Ca produse de export.
Mihai Frunză
Defrişări
Iarna, cu securile
Au tăiat pădurile,
Vara fac o mutră sumbră,
Că n-au unde sta la umbră.
Vasile Larco
Rugă
Văzând cum unii fac avere,
Furând ca-n codru, cu durere
Aşa mă rog, sub semnul crucii:
S-apară iar din el ... haiducii!
Iulian Bostan
Sfat codrului
La „fraţi" ajunşi, azi, demnitari,
Cu jalba-n ram să nu te duci;
Tot te distrug, au sarcini mari,
Să pună ţara pe butuci!
Gheorghe Constantinescu-Gecko
Ca-n codru
Azi se fură ca-n pădure
Şi-i normal şi foarte logic
C-au ajuns ca să ne fure
Chiar şi ceasul ... biologic!
Mircea C. Dinescu
Filosofie
Sunt întrebări care seduc,
Chiar dacă nu o recunoşti;
Ce-ar fi pădurea fără cuc
Şi omenirea fără proşti?
Constantin Păun

Epitaf
Pe lespedea unui avocat
A murit domn' avocat,
C-avea boală la ficat,
Moartea însă i s-a tras,
De la porcul meu cel gras.
Nicolae Dărăbanţ

Caricatura

Celebri şi în anecdote

Peter Ustinov a fost un actor britanic, membru al Academiei de Arte frumoase din Paris, deţinător al Oscarului. El a fost nu numai un actor celebru, ci şi ambasador onorific al UNICEF din anul 1971. Născut: 16 aprilie 1921, Swiss Cottage, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, a decedat: la 28 martie 2004, Genolier, Elveţia. Acesta nu era deloc complexat de cele peste 100 de kg avute, ba chiar afirma cu mândrie:
- Îmi place obezitatea mea, ea îmi permite să fiu de două ori mai galant decât cea mai mare parte a bărbaţilor. Când mă ridic de pe scaun să cedez locul, eu îl ofer la două doamne deodată.

Glume?! Poate. Doar că, de se dovedesc veridic-bune … lume, lume şi iar lume! (1)
Un om, care e pe cale să dezvăluie multe „secrete vechi” ale Bisericii Catolice este Papa Francisc. Unele credinţe care sunt promovate de biserică, dar care nu corespund naturii iubitoare a lui Dumnezeu au fost recent înlăturate de Papă care a fost numit recent Omul Anului de către revista TIME.
În ultimele sale revelaţii, Papa Francisc a spus: „Prin umilinţă, cercetarea sufletului şi meditaţie, prin rugăciune am reuşit să înţelegem anumite dogme. Biserica nu mai crede într-un iad în care lumea trebuie să sufere. Această doctrină este incompatibilă cu iubirea infinită a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un judecător, ci un prieten şi un iubitor al umanităţii. Dumnezeu nu caută să condamne, ci să îmbrăţişeze. Ca şi fabula despre Adam şi Eva, iadul nu este decât un mecanism literar. Iadul nu este decât o metaforă pentru sufletul izolat, care, ca toate sufletele, va ajunge să se unească în iubire cu Dumnezeu.”
Într-un discurs şocant care se răspândeşte în lumea întreagă, Papa Francisc a declarat că: ”Toate religiile sunt adevărate, pentru că sunt adevărate în inimile celor care cred în ele. Ce alt fel de adevăr există? În trecut, biserica a fost dură cu cei pe care îi considera că greşesc din punct de vedere moral sau că păcătuiesc. Astăzi, nu mai judecăm pe nimeni. Ca un tată iubitor, niciodată nu ne condamnăm copii. Biserica noastră este destul de mare pentru heterosexuali şi homosexuali, pentru viaţă şi pentru alegeri! Pentru conservatori şi liberali, chiar şi comuniştii sun bineveniţi şi ni s-au alăturat. Cu toţii îl iubim şi ne închinăm la acelaşi Dumnezeu.”
Bancurile ediţiei
- în „cătare” … verzii –

- Care este diferenţa dintre un poliţist şi un pădurar?
- Pădurarul e omul printre tufe, iar poliţistul e tufa printre oameni.
*
Un pădurar, cu o nevastă a cărei urâţenie era ieşită din comun, află că sunt medici care, operând-o, o pot face mai arătoasă.
- Domnule doctor, am o nevastă tare urâtă. Mi-o puteţi face mai arătoasă?
- Sigur. Îi putem face o operaţie estetică. Te costă 20.000 de euro.
- Aşa de mult? – întrebă omul şi pleacă nemulţumit.
După câteva zile,medicul, întâlneşte pădurarul cu nevastă-sa alături. Şocat de urâţenia acesteia, îi şopteşte:
- Vino mâine la spital. Ţi-o operez cu numai 10.000 de euro.
- Nu mai e nevoie. Am vorbit cu un vânător care mi-a promis că mă scapă de ea cu numai 5.000 de euro.
*
Lângă un sat din Ardeal aterizează o farfurie zburătoare. Autorităţile iau imediat măsura de a anunţa sătenii despre acest eveniment şi despre comportarea pe care trebuie să o aibă dacă întâlnesc cumva un extraterestru.
- Dragi săteni, pe imaşul de lângă sat a aterizat o farfurie zburătoare. Dacă din întâmplare întâlniţi un extraterestru vă sfătuim să vă păstraţi calmul, să nu încercaţi să îl agresaţi în vre-un fel, ba din contră, fiţi prietenoşi şi încercaţi prin gesturi şi puţine cuvinte să comunicaţi. Ca să îi puteţi recunoaşte, vă informăm că, extratereştrii sunt: mici, verzi, au ochii bulbucaţi şi mâinile până la pământ.
Spre seară, Gheorghe era la coasă. Şi cum cosea el vede un omuleţ mic, verde, cu ochii bulbucaţi şi mâinile până la pământ. Se apropie încet, să nu-l sperie şi îi spune:
- Eu ... Gheorghe ... cosaş ... cosesc. La care omuleţul îi răspunde:
- Eu ... Ion ... pădurar ... mă uşurez ...
*
Nişte moldoveni s-au dus la pădure să culeagă ciuperci. Unul dintre ei zise:
- Auzi mă, tu ştii care sunt ciupercile bune?
-Nu ştiu mă, dar le luăm la încercat.
Ajung acasă şi pregătesc ciupercile, cu mămăliguţă şi cu smântână.
- Hai să-i dăm căţelului vecinului un pic, să vedem dacă moare.
Zis şi făcut. Au văzut că, câinele nu a murit şi au început să mănânce. După ce s-au săturat a venit vecinu'.
- O murit căţălu', o murit căţălu'. Toţi au început să-şi facă testamentul numai pădurarul a întrebat:
- De ce-o murit căţălul?
- L-o călcat maşina.
*
Pădurarul Vasile se întâlneşte cu ţiganul Gheorghe şi nevasta lui. La un moment dat ţiganul îi spune lui Vasile :
- Măi, Vasile, dă-mi şi mie puţin puşca ta să văd şi eu cum îi, nu de alta, dar de când am fost în armată n-am mai ţinut o puşcă în mână.
Ia ţiganul puşca, o îndreaptă apoi către Vasile şi zice :
- Vasile, fă trei rahaţi, că de nu te-mpuşc! Vasile încearcă să-l îmbuneze, să-i spună că nu-i bine ce face, dar degeaba. Ne având încotro se pune şi face. Ţiganii râd şi pleacă. Vasile, nici una, nici alta, ia puşca şi o îndreaptă către ţigani spunând:
- Treci ţigane acum şi mănâncă-i!
- Măi, Vasile, eu doar am glumit!
- Ţigane, mâncă-i, că de nu te-mpuşc! Aşa stând lucrurile începe tiganul să mănânce. Şi mănâncă ţiganul unu, mănâncă doiş iar la al treilea zice:
- Nevastă, hai şi ajută-mă, că şi tu te-ai distrat când Vasile îi făcea! La care tiganca:
- Mâncă-i!, că tu i-ai comandat!
*
- Ajutor! Ajutor!, striga cineva în pădure. Tocmai trecea pe acolo pădurarul. Şi vede un bărbat cu pantalonii lăsaţi legat de un copac.
- Ce s-a întâmplat?
- Doi bărbaţi m-au atacat, m-au legat de copacul ăsta şi m-au violat! La care pădurarul spune îngândurat:
- Ei, draguţă, pentru azi nu-i singurul ghinion ...!
*
Era piranda cu ţiganul ei şi trăiau în pădure. Într-o zi ţiganul o vede pe pirandă că vine cu o"sarcină " de vreascuri în spinare. O pândeşte şi constată că se întâlneşte cu pădurarul. După mai multe zile, într-o seară, ţiganii făcutra un foc şi începură să joace în jurul lui. La un moment dat, ţiganu' o văzu pe pirandă că sărea peste foc, si-i zice:
- Vezi, fă, că arzi cartela de lemne!
*
Gheorghe vrea să se pensioneze şi se duce la Directia muncii. Doamna de acolo îi spune că nu îndeplineşte condiţiile. Dar ar mai fi o soluţie.
- Dacă aveţi 3 copii, vi se reduce vârsta de pensionare.
- Dapoi doamnă eu numai 2 copii am. Se întoarce supărat acasă şi-i zice nevastei:
- Tu muiere, eu am din tinereţe o fată, o aduc la noi şi pot să mă pensionez. Aduce Gheorghe fata, dar când revine, copiii lui nicăieri.
- Ai de mine tu nevastă, da copiii noşti unde-s?
- Apoi ştii măi Gheorghie, zice femeia, o venit pădurarul şi i-o dus, c-o vrut şi el să se pensioneze!
*
Un pădurar vine la şcoală, în clasa lui Bulă. Dintre toţi colegii lui, pădurarul îl întreaba taman pe Bulă:
- Băiete, dacă ai fi urmărit de un urs ce faci?
- Mă sui în copac!
- Şi dacă se suie şi el?
- Mă sui până-n vârful copacului!
- Şi dacă se suie şi el până-n varf?
- Sar în alt copac!
- Şi dacă sare şi el?
- Hai domne, dar de ce ţii cu ursul?
*
- De ce femeile nu pot deveni pădurar?
- Nu pot avea grijă de doi craci darămite, de o pădure!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5