Cuiul lui Pepelea

La ordinea zilei:  -  Sbscriem, mai precis, SUBSCRIU, cu toată convingerea,  la zicerea volteriană, conform  căreia:  Politica s-a născut când, primul ticălos l-a întâlnit pe primul prost! Vizavi, o joncţiune dintre Mutulică şi Tutulica, cam ce fel de arătare poate zămisli?

Epigrame şi catrene

 – cu „bâza”sub ... sprâncene -

Ca la jocul de cărţi

O mână de conducători,
Ce au în mâini a ţării soartă,
Sunt mână-n mână-adeseori,
Iar noi suntem doar ... mâna moartă ...

Ştefan-Cornel Rodean

Concluzie Umanistă ... după campania electorală

Un paradox la vremuri noi:
Politic când se joacă dur,
Chiar după băi cu mult noroi,
Poţi în guvern s-ajungi tot PUR!

Gheorghe Constantinescu-Gecko

Trebuie şi studiu

O fi un joc de-ndemânare
Când judeci doar la suprafaţă,
Dar dacă eşti în post mai mare
Atunci hoţia se învaţă.

Constantin Iuraşcu-Tataia

Unui coleg de generaţie

Prin jocul sorţii, dragul meu,
Avem, ce-i drept, şi tu şi eu,
Aceeaşi vârstă, dar mi-e teamă
Că totuşi nu suntem ... de-o seamă.

Corneliu Berbente

 

Microfabulă

Omul, ştim, sfinţeşte locul,
Dar decide tot Fortuna:
Gheata-şi face pururi jocul
Şi opinca ... rabdă-ntr-una.

Ion Berghia

Românul s-a născut meloman

Se integrează România:
Ne cântă UE, noi jucăm
Şi să reţinem melodia
De cinşpe ani o ... fredonăm.

Florin Rotaru

Lupte libere

Puterea e o boală grea,
E joc de sah, este balet,
Chiar luptele de pe saltea
Se mută-acuma pe Parchet.

Valentin David

DNA-ul şi arestul preventiv

Lupta lor cu infractorii
Să nu fie compromisă,
Procurorii, ca actorii,
"Joacă" doar cu "casa-nchisă".

Vasile Manole

Voioşie-n cârdăşie

Răsună cobza şi chitara,
Se-ncinge hora-n toată ţara
Şi joacă azi de-a valma toţi:
Jurişti, şi poliţişti, şi hoţi.

Constantin Părăian

 

Epitaf

Pe lespedea unui politicos

El locul tuturor ceda,
Să nu-i jucaţi de-acuma festa
Ca să-l treziţi, că s-ar putea
Să vi-l cedeze şi pe-acesta.

Vasile Moşneanu

Caricatura

 

Celebri şi în anecdote

    Fedor Mihailovici Dostoievski (unul din cei mai importanţi  scriitori ruşi, operele sale având un efect profund şi de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei şi teologiei secolului al XX-lea, n. 11 noiembrie 1821 – d. 9 februarie 1881): „Nu poţi să te apuci să discuţi chiar cu oricine. Am să vă povestesc o fabulă. Odată un porc s-a certat cu un leu şi l-a provocat la duel. După ce s-a întors acasă s-a mai gândit puţin şi l-a apucat frica. S-a adunat toată turma, s-au gândit ce s-au gândit şi au hotărât aşa: — Uite, porcule, avem o groapă … pe aici prin apropiere, du-te de te tăvăleşte bine în groapa aia şi apoi prezintă-te la duel. Porcul a procedat întocmai. A venit leul, l-a mirosit, s-a strâmbat şi a plecat. Mult timp după asta s-a lăudat porcul că leului i s-a făcut frică şi că a fugit de pe câmpul de bătaie. Asta-i fabula. Evident, lei n-avem — nu ne permite clima şi e şi prea măreţ. Dar puneţi în locul leului orice om corect, cum ar fi obligat să fie oricare dintre noi, şi morala o să fie aceeaşi.”

 

Glume de pe ...  plite adunate şi apoi la oaspeţi  ... ofertate!

Lumea bună, parveniţii, după '89 nu mai mănîncă ce le făcea mă-sa mare în copilărie, pentru că au ieşit noile reţete ale master chefilor. Şi eu vreau să încerc să fac ardei umpluţi cu avocado şi stafide ,  într-un sos de banane şi ghimbir. Mă gândisem pt. desert , la o plăcintă sârbească cu brânză Roquefort cu mucegai albastru şi aromă de obiele de miner care a stat în abataj încălţat în cisme de gumă, minim o săptămână , iar pe deasupra, cu dulceaţă de chili. Am câteva reţete şi de ciorbiţă din pipote de vrabie , acrită cu oţet rămas de la murăturile de acum 3 ani , sau un borş pescăresc din hamsii şi ochi de caracatiţă cu leuştean şi busuioc . Ar merge cu nişte cabanos afumat , în maţ de purice de baltă. Văd eu , în funcţie de ce musafiri modernişti voi avea. DECI pentru „oaspeţi simandicoşi” vă recomandăm … următoarele  … „MENIURI de-amu”! 

 

Doi ardeleni stăteau de vorbă: – Bă, io nu mai pot! De când cu emisiunile astea cu gătit,  muierea mea o luat-o razna! Ieri o făcut ciorbă de fasole cu smochine. Smochine, bă,SMOCHINE!!!  – Mie-mi zici? A mea o pus piersici în tocăniţa de cartofi … cică să-i dea un fleivăr modern …  – Mi-i şi frică să vin acasă, că cine ştie ce blăstămăţie pune pe masă. O trebuit să mânânc  mămăligă cu rodii … Cu rodii, mă, CU RODII, paştele ei de mâncare! – Io mânc pe ascuns, că mi-i milă s-o jignesc … O făcut sarmale umplute cu creveţi. Am aşteptat să adoarmă ca să mânc un parizer cinstit … – A mea i-o pus la prunc la şcoală, pită cu unsoare şi cu rucola … – Asta nu-i nimic; am ţinut pomană după mă-sa şi o făcut  colivă cu mascarpone şi sirop de arţar … flambată! – Bă. – Da, bă. – Atâta am vorbit de mâncare, că amu mi s-o făcut sete! – Ie, şi mie … – No, hai să merem la crişmă, să puşcăm nişte shot-uri de Jägermeister!

 

Bancurile ediţiei

– la „proţap” ...  foşti  fruntaşi -

 

Într-o zi, plimbându-se pe stradă, un important şef de partid politic a fost accidentat de un camion şi a murit. Sufletul său s-a ridicat la cer şi iată-l faţă în faţă cu Sfântu’ Petru:
– Bine ai venit în Rai! zice Sfântu’ Petru. Înainte de a intra, ar fi o problemă … Vezi tu, foarte rar un politician de talia ta ajunge aici şi nu prea ştim ce să facem cu tine … Dar vom proceda aşa: vei petrece o zi în Iad, apoi una în Rai, şi-ţi vom permite să alegi locul unde să-ţi petreci eternitatea.
Omul a fost condus la ascensor, care a tot coborât până în Iad. Uşile s-au deschis şi omul s-a trezit drept în mijlocul unui teren de golf, elegant şi verde. Ceva mai departe se vedea un club, iar în faţa, foştii colegi de partid şi parteneri de afaceri deja decedaţi, îmbrăcaţi în haine elegante şi foarte mulţumiţi. Au alergat să-l salute, l-au îmbrăţişat şi au început să-şi amintească de timpurile bune, când se îmbogăţeau pe spinarea poporului… Au jucat cu mare plăcere o partidă de golf, apoi au cinat împreună la club, delectându-se cu manguste şi caviar, iar noaptea – în compania unor tinerele frumoase şi libertine. S-a întâlnit chiar cu Diavolul cel mare, care s-a dovedit a fi un tip simpatic, distractiv, care a spus glume şi a dansat. A fost atât de bine, că nici nu şi-a dat seama când s-a facut ora de plecare. Toţi l-au condus la ascensor… A tot urcat, până la poarta Paradisului unde Sfântu’ Petru il astepta:
– Acum e momentul sa intri in Paradis!
Omul politic (fara scrupule, bine-nteles) a petrecut următoarele ore de pe un norişor pe altul, atingând harpa şi cântând. Cele 24 de ore au zburat iar Sfântu’ Petru a revenit:
– Ai petrecut o zi în Iad si una in Rai, acum e momentul să alegi!
Omul s-a gandit un moment, apoi a spus:
– Raiul este chiar frumos, dar cred ca mai bine m-as simti in Iad.
Sfantu’ Petru l-a însoţit la ascensor şi l-a coborât în infern. Când s-au deschis uşile, s-a trezit în mijlocul unui teren uscat, acoperit cu tot felul de mizerii. Şi-a văzut prietenii îmbrăcaţi în zdrenţe, scotocind prin gunoaie. Diavolul cel mare îl întâmpină şi-l bătu pe umar:
– Nu înţeleg, bâgui politicianul, ieri am fost aici şi erau femei frumoase, teren de golf, am mâncat bunătăţi şi ne-am distrat de minune. Şi acum tot ce aveţi este un teren uscat, plin de porcării, şi prietenii mei par nişte amărâţi.
Diavolul cel mare zâmbi şi zise:
– Ieri eram în campanie electorală, azi ai votat.

*

– Fiţi amabil, aveţi grijă şi de geamantanul meu, până cumpăr un ziar?
– Domnule, ştii că vorbeşti cu un senator?
– Da!? Ei, nu-i nici o problemă. N-am în el decat nişte rufe murdare …

*

Regina Elisabeta a II-a, George W. Bush  şi  Ion Iliescu mor şi ajung în iad. La un moment dat, Elisabeta:
- Mi-e dor de Anglia ! Vreau să sun în Anglia să văd ce face toată lumea acolo.
Sună regina , vorbeşte cam 5 minute şi apoi îl întreabă pe Diavol:
- Cât îţi datorez pentru convorbirea asta?
- 5 milioane lire.
Semnează regina un cec de 5 milioane lire şi se duce la cazanul ei… Duăa câteva
momente, Bush, foarte gelos, tipă:
- E rândul meu! Vreau să sun şi eu să văd ce se întâmpla în Statele Unite, ce face toata lumea acolo! Sună Bush, vorbeşte cam 10 minute, după care  Diavolul: - 10 milioane $

 Bush, cu o privire tăioasa, semnează un cec de 10 milioane $ şi se duce la locul lui.
Văzând acestea, nea Ion şi mai gelos, începe să se agite:
- Vreau să sun în România, să văd ce face toată lumea acolo! Vreau să vorbesc cu miniştrii, cu deputaţii, vreau să vorbesc cu toată lumea!
Sună în România, stă la telefon vreo 2 ore, vorbeşte cu toate neamurile, cu toţi prietenii, cu toţi deputaţii şi miniştrii. După ce termiă de vorbit, se pregăteşte să-i platească Diavolului:
- Scuze, am stat cam mult. Cât îţi datorez?
- Un euro ;
- Poftim?!?!? Doar un amărât de euro?
- Păi, da. Că dacă suni dintr-un iad în alt iad, e convorbire în reţea.

*

Se spune că atunci când a făcut lumea Dumnezeu a rasturnat sacul cu minuni în locul unde este acum România. Uimit şi puţin şocat de bunavoinţa excesivă a Stăpânului său un înger Îl întreabă: - Ce faci Preasfintite, le dai prea multe! La care Dumnezeu îi răspunde: - Stai să vezi ce conducatori le dau!

*

O întrbare adresată fiecărui continent:
- Ce părere aveţi despre lipsa de alimentate de pe celelalte continente?
America: Ce sunt alea "alte continente" ?
Africa: Ce sunt alea " alimente" ?
Europa de Vest: Ce e aia "lipsă" ?
Europa de Est: Ce e aia "părere" ?

*

Obama plânge pe scari la Casa Albă. Dumnezeu îl vede, vine lângă el şi-l întreabă:
- De ce plângi tu Barake?
- Cum să nu plâng Doamne? Razboiul din Siria nu se mai sfârşeste si ...
- Barake dragă, fă pace cu Assad şi-o să vezi ...
Aşezat pe treptele Kremlinului, Putin  plânge cu sughituri. Dumnezeu îl vede şi se apropie de el:
- Ce necazuri ai tu Vladimirovici?
- Doamne n-o mai scot la capăt cu ucrainenii.
- Vladimire, mută trupele din Europa la graniţa chineză.
În faţa Partidului Mişcarea Populară, Băsescu plânge amarnic. Dumnezeu îl vede şi imediat coboară lângă el:
- Ce se întâmplă Trăienele? Spune-mi cum să te ajut?
Fostul prezident, nu scoate un cuvânt şi, printre sughiţuri arată cu mâna în jur. Dumnezeu priveşte împrejur, şi ... începe să plângă şi El.

*

- D-le preşedinte, dădu buzna în cabinetul de la Casa Albă, secretarul de stat Hillary Clinton, aţi auzit că chinezii vor să vopsească luna în roşu?
-Da?! Ei, pe urmă trimiteţi-i pe ai noştri să scrie cu alb de-a curmezişul: "Coca-Cola".

 

Comentarii

01/10/16 11:27
Lui Gheorghe Crișan

Securist spălat pe creier, familiaris lupus canis,
Nu pricepi că-n România e nevoie de Iohannis?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5