Cupa ”Unirii” la șah rapid. Șahiștii bistrițeni au dat mat și au urcat pe primele locuri

Competiția a avut loc în aceste zile la Sighetul-Marmației. Evenimentul care a fost organizat de clubul local de șah, bucurându-se de participarea și a trei șahiști bistrițeni care au obținut rezultate excelente. La secțiunea principală, consacrata șahistă Briana Bălan ,vicecampioană națională anul trecut la fete 16 ani, a realizat 3,5 puncte din cele 7 runde disputate în sistem elvețian, rezultat cu care s-a clasat pe locul 3 în clasamentul feminin. Concursul a fost câștigat de experimentatul maestru bistrițean Paul Rusan, care a realizat 6,5 puncte din 7 posibile, confirmând astfel statutul de favorit nr.1 înainte de start. La secțiunea copii legitimați sub 12 ani,a participat tânăra speranța a șahului bistrițean  Denis Șandor în vârstă de 10 ani, elevul maestrului FIDE Paul Rusan. Micuțul șahist bistrițean a avut un parcurs entuziasmant câstigând concursul detașat cu 6,5 puncte din 7 posibile. Așadar un început bun de an 2018 pentru șahul bistrițean, cupele au ajuns duminică seara la Bistrița.

Următoarea competiție la care vor participa șahiștii bistriteni va fi Semifinala campionatului național de șah clasic, care va avea loc la Cluj la începutul lunii februarie.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5