”Dacă-i copil să se joace, dacă-i cal să tragă, dacă-i popă să citească!”

Ce bine ar fi ca fiecare să facă ce știe să facă sau să nu fie pus, de silă, de milă, să îndeplinească alte roluri!
În spațiul public, se simte ”omul potrivit la locul potrivit”, față de cel impus. Când vorbește, primul este la el acasă, cel de-al doilea nu are nici actele la el. Măcar dacă nu i-am mai vedea/ auzi. ( Nu ni-i mai arătați! Că e prea mult. ) E adevărat că nu toți se pricep la vorbe alese, nu au darul vorbirii, deși, teoretic, au învățat să vorbească/ să scrie la școală. Cum ar suna azi: ”X nu știe să vorbească”. Știe, dar nu a învățat la momentul potrivit reguli, greșeli. Dacă-l auzi în ”gașca lui”, e printre cei mai curtați. Scrobit, elegant. Dar gol. De aceea există consilieri, purtători de cuvânt, care să dreagă, din vorbe, imaginea spartă. Măcar atât.
Am crezut că fugind de situațiile acestea, nu ne vor ajunge. Le-am evitat, le-am înlocuit și nici nu le-am mai adus în discuție. Dar nu se poate. Nu ne lasă în pace. Pe orice cale, penibilul intră în viață, se instalează, obligându la opinie. Dacă ministrul învățământului nu face deloc cinste limbii române, treacă de la noi. Poate că e om de acțiune, gospodar, are el un plan bun și nu mai zicem nimic. Dar, nu! Dacă am încercat să evităm gândul cel rău, n-am avut încotro.
Pe orice cale, nu scăpăm/ scăpați de: implementare, transparența deciziilor, abordarea integrată, eliminarea unor incoerențe ( dar ale cui sunt? și înlocuirea cu altele? ) și alte exemple din fără sfârșita limbă de rumeguș.
Deși școala e în vacanță, există, în mediul virtual ( normal, cum altfel? ), de prelucrat și de răspuns până în 26 ianuarie, o consultare publică, în legătură cu planuri cadru de la liceu, unde materii, precum limba străină, dispar din trunchiul comun ( TC) și rămân ( dacă rămân! ) doar în curriculum diferențiat ( CD ) sau în cel la decizia școlii ( CDȘ ), fiind înlocuite cu altele, de impact în școală. Cine știe ce discipline, ”de dânșii inventate”!
Ce rost mai are? Precedentul a fost creat acum câțiva ani, când au scos latina, istoria patriei, tot în urma unei consultări publice. Pacientul se chinuie să trăiască și ei îl tot consultă. Reacțiile sunt critice. Dar nu vor schimba nimic. Oare școala aceasta a cui este?
La ce bun atâta limbă română, să îi corectezi pe agramați? Dar o limbă străină? Pentru plimbări, shopping, e de-ajuns un card cu cifre multe. Zerourile de aici le acoperă pe cele din cap. Istorie? Oricum, trecutul nu-l știe nimeni cum a fost...
Toate vin peste școală, ca un nor. Ce nu mai trece. Nu mai miroase a reformă. A altceva, mult mai trist.