Daniel Suciu va depune jurământul ca ministru al Dezvoltării şi viceprim-ministru
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, decretul pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului a lui Daniel Suciu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, dar şi decretul pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului a lui Alexandru-Răzvan Cuc, ministrul transporturilor, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a miniştrilor la Dezvoltare Regională şi Transporturi.
Daniel Suciu (n. 07.11.1980, Bistriţa), este căsătorit şi are doi copii. În 1995, a absolvit Şcoala Generală Nr. 1 Bistriţa, iar în 1999, Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu” secţia Bilingv Română-Franceză, Diploma de Bacalaureat. Este licenţiat în Ştiinţe Politice, după ce în 20013 a încheiat cursurile Universităţii “Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Drept “Simion Bărnuţiu” secţia Ştiinţe Politice. În 2011 a urmat Şcoala de Studii Academice Post Universitare “Ovidiu Şincai” Bucureşti - Master în Management Politic;
În perioada februarie 2004 - Ianuarie 2007, a fost jurnalist, la Mesagerul, dar şi corespondent la Evenimentul Zilei. În perioada ianuarie -septembrie 2007, a ocupat funcţia de director la Cancelaria Prefectului - Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, iar din septembrie 2007 până în iunie 2012, a fost consilier parlamentar.
Pe plan politic, în iunie 2008 a fost ales consilier judeţean, fiind lider de grup. De asemenea, a fost preşedinte al TSD BN, purtător de cuvânt al PSD BN, acum fiind vicepreşedinte pe plan judeţean al social-democraţilor, dar şi secretar general adjunct al PSD.
Citiţi şi:
- La Palatul Cotroceni, Daniel Suciu a depus, în faţa președintelui Klaus Iohannis, jurământul de învestitură ca ministru al Dezvoltării şi vicepremier
- Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a ministrului Daniel Suciu, programată la 10.30
- Vicepreşedinte PSD, Doina Pană: Președintelele Iohannis nu știe decât să blocheze!
- Deputatul Daniel Suciu: În 2009, preşedintele a vrut să fie ministru şi vicepremier şi era un fost profesor de fizică, inspector şcolar şi primar de oraş mediu
- Decretul privind desemnarea lui Grindeanu premier, semnat de preşedintele Iohannis
Adaugă comentariu nou