Das Auto – VW Golf Sieben (7)
Luni seara, de la ora 17.00, la reprezentanţa producătorului german de automobile, aparţinând societăţii comerciale Comsig, de pe str. Libertăţii, a fost expus şi prezentat noul Golf 7, cel mai reuşit din clasa sa. La acest eveniment au fost prezenţi oficialităţi, printre care preşedintele Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan, subprefectul Ovidiu Frenţ, deputatul Doina Pană, senatorul Cristian Florian, fostul vicepreşedinte CJ BN – Luca Iancu, consilierul judeţean Gabriela Montoiu etc.
În deschidere, directorul general al societăţii Comsig, Petru Sigartău, a ţinut să mulţumească tuturor celor prezenţi în sală, în mod deosebit oficialităţilor, pentru răspunsul la invitaţia acestui eveniment şi bineînţeles mass-mediei locale, într-un număr destul de mare, mediatizând această prezentare. În continuare, directorul de vânzări, Lemuel Sigartău, a prezentat pe un videoproiector evoluţia modelelor VW Golf încă din anul 1974 şi până în prezent. Acest Golf 7 demonstrează că este una dintre cele mai reuşite, obţinând punctaj maxim la testele Euro NKAP, având un consum de doar 3,8 l/100 km.
Oficialităţile prezente au luat cuvântul, felicitând pe cei care s-au implicat pentru promovarea acestui autoturism de excepţie, urându-le să aibă cât mai multe vânzări. În final, cei prezenţi au fost răsplătiţi cu frumoase colinde interpretate de Ioan Timofte.
Citiţi şi:
- Candidatul PNȚCD la Primăria Bistrița, Petru Sigartău, la Bursa locurilor de muncă
- Das auto The 21st Century Beetle
- Astăzi, se vor întâlni, în premieră, toţi candidaţii la Primăria Bistriţa
- Petru Sigartău: Iubesc Bistriţa, de aceea candidez. Dacă voi avea votul cetăţenilor, oraşul va deveni o perlă a Transilvaniei
- Deputatul Daniel Suciu: Nu știam ce ne lipsește ca să fim fericiți! Să ne apucăm de golf!
Adaugă comentariu nou