Dascăli împotriva dascălilor

Împărtăşesc reacţia stupefiată, din ultima vreme, a unor gazetari faţă de modul (devenit cronic) în care e tratat învăţământul românesc de către demnitarii noştri (ai noştri? puah!), din Parlament şi Guvern (de Cotroceni ce să mai zic?!).

Toţi (inevitabil) îşi datorează condiţia lor profesională şcolii, toţi au fost modelaţi de învăţători şi profesori şi totuşi, atunci când este să li se hotărască locul în societate, cadrele didactice sunt aşezate pe unul dintre cei mai de jos ”fuştei” ai importanţei civico-sociale. Cum, tot aşa, privitor la domeniul sănătăţii, se pare că în posturile de decizie (fie la nivel naţional, fie în teritoriu) am avea a face numai cu tipi sănătoşi tun şi care habar n-au ce bâzdâganie poate fi un medic.

Dar consternarea mea (parcă numai a mea?) e alimentată şi de următoarea ipostază privitor la componenţii puterii legislative şi executive : Nu puţini dintre ei sunt profesori de liceu sau cadre universitare (actualul prim-ministru e profesor universitar!) şi totuşi se acceptă proiecte de legi, decizii care impietează asupra demersului instructiv educativ din şcoli şi asupra condiţiei dascălului din România anului 2009!

Iar ce se întâmplă la/cu ministerul de resort, de ani de zile postdecmbriste nu mai miră pe nimeni. Plafonarea (ca să nu zic degradarea profesională) a lucrătorilor de acolo e evidentă. Cei mai mulţi nu mai au contact cu catedra, cu elevii, cu situaţia din teritoriu, de multă vreme, habar n-au care e realitatea din şcoli. Ei decid, propun, din perspectiva unui învăţământ fictiv, inventat, (eventual) ideal.

CALITATEA VIEŢII unei societăţi moderne e diagnosticată de importanţa ce este acordată învăţământului, sănătăţii, culturii şi vârstei a treia. Celelalte domenii ale vieţii publice - economic-politice - nu ar trebui să fie decât acareturi într-o gospodărie temeinică. Dar, când acareturile se vor palate…, când ograda e plină de buruieni…, când…

Vlad SEBASTIAN