Acum 46 de ani

E admirabil ca, după atâta vreme, să mai vrei să revii la liceul de unde ai plecat, ca să te întâlneşti cu foştii tăi colegi de clasă, de şcoală !

Cum fotograful de cea mai bună calificare din Beclean nu a putut fi prezent, el m-a recomandat (culmea!) pe mine să fac câteva cadre foto cu cei prezenţi la această întâlnire. Am acceptat nu atât pentru că aş fi foarte priceput în actul fotografic, ci pentru că ei au terminat liceul după doi ani de la încheierea cursurilor mele liceale la aceeaşi şcoală.

Au fost nişte nostalgici frumoşi, din cele două clase care terminau liceul la Beclean în 1964. Diriginţii lor n-au putut fi prezenţi, din motive de…pământ: amândoi se odihnesc în cimitir.

Foştii absolvenţi de acum 46 de ani vor, totuşi, să se revadă (în ultima vreme) anual. Ei vin din toate părţile ţării şi majoritatea absolută sunt, acum, desigur, pensionari. Niciunul nu s-a stabilit undeva peste hotare. Au sperat că îşi pot întemeia familie, că se vor bucura de nepoţi, în spaţii cât mai apropiate de ei, de zona natală.

Li s-au îndeplinit vrerile: cei mai mulţi au ajuns bunici şi bunice. Cei mai mulţi sunt acum la categoria foşti: contabili, farmacişti, ingineri, profesori, funcţionari, tehnicieni în diverse domenii, militari, medici, economişti, jurişti, gazetari.

Nu credeam (nici ei, fireşte) că vor avea copii ori nepoţi pe care nu-i vor vedea decât la un an sau doi, o dată, nu credeam că averea lor – numită pensie - va fi hăcuită de o putere legislativ-executivă, cu vocaţie de genocid, în anul de greaţă (atenţie! nu de graţie) 2010.

Dar s-au bucurat că se revăd, chiar aşa, jefuiţi, amputaţi financiar. De ce ? Pentru că au speranţa că împotriva acestui cancer politico-administrativ postdecmbrist se va găsi, totuşi, bisturiul adecvat.