Nostalgii la început de an şcolar, după 59 de ani de la absolvirea Liceului din Beclean

Pe tabloul de absolvire din clasele A şi B – promoţia 1964 a Liceului din Beclean am inserat câteva versuri din poetul primelor iubiri, poetul ce avea să fie strivit „de pasărea cu clonţ de rubin”. Versurile lui Nicolae Labiş spuneau aşa: „Trăim în miezul unui ev aprins/ Şi dăm a-nsufleţirii noastră vamă/ Cei ce nu ard dezlănţuiţi ca noi/ În flăcările noastre se destramă”.

Nu ştiu dacă şi acum versurile poetului de la Mălin din poezia „Viitorul”sunt actuale, dar sunt sigur că noi, cei de astăzi, ajunşi la aproape 80 de ani, privim, cum spunea poetul, spre viitor.

Întâlnirea celor ce în urmă cu 59 de ani terminau liceul şi se distrau în 19 mai 1964 în grădina de vară din spatele fostului cinematograf a fost una emoţionantă, cu aduceri aminte, cu povestiri şi întâmplări de neuitat. N-am mai urcat în clasa noastră de la etaj, am preferat parterul, ţinând cont de anii menţionaţi în buletin şi, cu amabilitatea actualului director al şcolii, ne-a fost pusă la dispoziţie o sală de clasă modernă, cu mobilier funcţional, aşa cum n-am avut noi în urmă cu ani şi ani. Aici ne-am depănat amintirile, noi, cei 13 care am răspuns prezent. Profesorul de la catedră, Krisbai Attila, singurul în viaţă dintre dascălii noştri, a strigat catalogul, invitându-ne la lecţia senectuţii.

Cum spuneam, am fost prezenţi 13, deşi iniţiatorul întâlnirii, dr. Vasile Cocoi, a făcut eforturi, i-a contactat pe foştii colegi, invitându-i la Beclean. Cine sunt cei 13 care, încărcaţi de ani şi amintiri, şi-au depănat în clasă clipele memorabile ale liceului? Câteva propoziţii despre fiecare am să redau în continuare.

Ileana Balasz, profesoara se mândreşte de câte ori are ocazia cu cei patru băieţi şi trei nepoţi, cu viaţa liniştită, calculată, fiind şi profesor de matematică, alături de ing. Iustin, soţul, ce se recomandă mereu la întâlnirile noastre „sunt şoferul doamnei profesoare”.

Îl aminteam pe dr. Vasile Cocoi, beclenar, care, după ce a terminat Facultatea de Educaţie Fizică, a studiat stomatologia, devenind un remarcabil specialist în domeniu. Este mereu cel ce ne adună anual la Beclean, lansând acum o invitaţie pentru jubileul de 60 de ani, din 2024.

Avem o colegă şi primăriţă, aşa-i spunem şi acum Amaliei Olteanu, colega mereu plină de viaţă, mereu cu zâmbetul pe buze. Se mândreşte cu familia ei, iar băiatul, fost şef la ISU Bistriţa-Năsăud, a fost promovat la Bucureşti, tot în acest domeniu. Este o familie model şi modernă în acelaşi timp.

De prin Cormaia şi Sângeorz-Băi coboară, de fiecare dată, profesorul Grigore Pop care rămâne acelaşi frumos atlet, vorbăreţ şi îmbrăcat sufleteşte cu cele mai alese calităţi.

Licenţiat în istorie, profesorul Nicolae Pop rămâne acelaşi bun orator şi un cunoscător al istoriei, dar şi un fin observator al vieţii politice. Ascultându-l, vorbind frumos, ne introduce în universul familiei. Pe faţa-i brăzdată de ani se citeşte mereu bucuria supremă faţă de copii, ca şi Mama Grachilor din Roma Antică.

Vrea să confirme că veşnicia s-a născut la sat, de aceea Anisia Bucşa a rămas în Beudiu unde a educat zeci de generaţii de copii, satul considerându-l cel mai frumos loc din lume.

Este la fel de frumoasă, fiindcă, spuneau anticii, frumuseţea nu dispare niciodată, şi trăieşte liniştită în satul în care s-a născut Liviu Rebreanu. Ana Cocean îşi cultivă grădina alături de soţul meticulos şi ordonat din fire şi se bucură de aerul ozonat de munte, dar şi de copiii ajunşi realizaţi.

A venit însoţită de fratele ei, scriitorul Cornel Cotuţiu, cel care mi-a dăruit cu autograf ultima lui carte „Gheare blânde”. Lizica, colega noastră, a repetat de mai multe ori cuvântul „singură”. E singură şi îşi petrece anii înconjurată de cărţi, citind şi meditând la ce va urma.

Filozoful Mircea Cupşa, ce s-a luptat ani de-a rândul cu sistemul comunist, cu consecinţe nefaste pentru el, scrie în continuare. Poezii, cărţi de filozofie, manifeste. Cei doi copii, realizaţi şi ei, sunt suprema lui bucurie, deşi, de-a lungul anilor de liceu a avut mult de îndurat din cauza revoltei personale faţă de lucrurile care nu mergeau bine.

În vremea liceului era, la Educaţie fizică, cel mai mic din clasă, îl întrecea poate colegul Emil. Acum Vasile Măluţan este cel mai mare în grad, fiind colonel şi trăieşte liniştit în Făgetul clujean alături de soţie, bucurându-se de cei doi copii.

Fostul inspector şcolar general al judeţului Cluj, Ionel Săsărman, este şi acum un liant, o legătură între colegii de liceu de odinioară. Se interesează de fiecare, îi ajută când este nevoie, îi sună periodic la telefon să-i întrebe de sănătate dar, în acelaşi timp se mai gândeşte la satul de sub râpă, îi ajută pe măluţeni, rămânând un fiu respectat al satului.

Fiica monseniorului Grigore Zăgrean, Lenuţa, a venit însoţită de o nepoată. Anii îşi spun cuvântul pentru fiecare dintre noi. Acum îşi trăieşte bătrâneţile în Şieu Odorhei, alături de soţ, fost director al şcolii din localitate.

Mai trebuie să amintesc şi pe profesorul Vasile Măluţan, cel care ne-a fost coleg un an doar la Beclean şi care de fiecare dată doreşte să fie alături de foştii colegi.

Cât despre semnatarul acestor rânduri, pot să spun, parafrazându-l pe Ion Creangă „Am fost şi eu un modest ziarist din Măluţ care nici cuminte până la 20 de ani şi nici bogat până la 40 de ani n-am fost, dar aşa fericit şi optimist ca anul acesta, ca anul trecut şi de când sunt, niciodată n-am fost”.

T. Săsărman