De Rusalii, Duhul Sfânt a Pogorât şi peste „prislopeni”

Un mare praznic al creştinătăţii, o mare şi înălţătoare sărbătoare a fost Rusaliile, atunci când Duhul Sfânt s-a Pogorât din cer trimis de Mântuitorul Hristos peste credincioşii „prislopeni” prezenţi în număr mare, unii îmbrăcaţi în frumoase şi valoroase costume tradiţionale româneşti (costume populare), inclusiv tineri şi copii, ceea cea făcut ca atmosfera deosebită, duhovnicească să fie întregită cu „podoabe româneşti autentice”, care străluceau în bătaia razelor soarelui şi te ogliga la respect şi meditaţie pentru păstrarea a ceea ce este reprezentativ şi specific poporului român, la Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă din cart. Liviu Rebreanu, dumnezeiasca slujbă fiind oficiată cu mare har, dăruire şi evlavie de către P.C. preot paroh Constantin Mihai Mânzat.
După săvârşirea Sfintei Liturghii, conform vechiului obicei, s-au „Scos Icoanele” în locul numit „În deal la Cruce”, unde credincioşii, însoţiţi de preot, prapuri, icoane, au participat la o binecuvântată slujbă, inclusiv de dezlegarea hotarului, săvârşită de păstorul şi vrednicul de laudă PC preot paroh Constantin Mihai Mânzat, care i-a miruit şi stropit cu aghiazmă, apreciind şi lăudând prezenţa în costume tradiţionale româneşti a credincioşilor prislopeni, cei prezenţi servind prăjituri şi sucuri.
Suntem siguri şi credem că Pogorârea Duhului Sfânt peste prislopeni (locuitori ai cart. Liviu Rebreanu, oraş Năsăud), a însemnat în suflet, inimă şi gând sentimente deosebite de pace, dragoste, bucurie, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credinţă, blândeţe, înfrânare, curăţire, iertare etc., toate aceste virtuţi pe care trebuie să le aibă un bun creştin.
Tot de Rusalii există obiceiul „Porţi la fete”, unde flăcăii construiesc, noaptea, porţi din doi mesteceni, pe care îi împletesc şi îi împodobesc cu flori, urmând ca în ziua de Rusalii să-şi primească plata de la fată şi părinţi.
A fost o zi în care Harul Duhului Sfânt ne uneşte cu Iisus Hristos, fiind o lucrare dumnezeiească necreată, izvorâtă din fiinţa divină.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5