Deputat Cristina Iurişniţi: Anul Covid-19 schimbă istoria inclusiv în sistemul de Educaţie

            Anul 2020 trebuie să fie anul unei resetări reale, nu mimate ca în ultimii 30 de ani, în privinţa poziţionării noastre faţă de Educaţie. Am experimentat o perioadă de criză sanitară şi socio-economică nemaiîntâlnită, am înţeles profesori-elevi-părinţi atât în starea de urgenţă cât şi în starea de alertă actuală că activitatea didactică, învăţarea trebuie să continue în mediul online.

            De asemenea, am cerut prin interpelări parlamentare şi s-a înţeles la nivel de minister că trebuie să ne trasăm obiective, să monitorizăm activitatea din online pentru a avea un necesar feedback, să acordăm importanţă investiţiilor în digitalizarea Educaţiei, singura investiţie viabilă pe termen mediu şi lung pentru a pregăti cetăţeni europeni activi pentru viitor.

            În acest sens am propus modificări legislative şi amendamente în interesul elevilor şi profesorilor. Trebuie întâi asigurate condiţiile de învăţare digitală şi apoi orice minister din lume poate emite pretenţii de obligativitate şi standarde de calitate a învăţării.

            În acest context de provocări multiple, MEC face o greşeală nefericită transmiţând public că în acest an scolar nu contează efortul şi o minimă implicare pentru că oricum ministerul nu vrea să existe corigenţi. Dacă un elev a rămas corigent pe primul semestru, el oricum va fi promovat pe motive de Covid 19. Un ministru nu are dreptul să transmită un astfel de semnal contradictoriu. Efortul şi implicarea din învăţarea online trebuie într-adevăr apreciate, dar la pachet cu rezultatele activităţii faţă în faţă din primul semestru.

            Un astfel de mesaj decredibilizează importanţa învăţării, a rolului profesorului, a evaluării care trasează până la urmă repere morale, sociale şi cognitive esenţiale în drumul spre dezvoltarea diferitelor competenţe necesare pentru devenirea fiecărui elev.

            Salut în schimb anularea examenelor orale de evaluare a competenţelor din cadrul examenului de Bacalaureat în acest context de criză sanitară! Sănătatea copiilor noştri, asigurarea condiţiilor de siguranţă trebuie să fie o prioritate!

            În acest sens, reamintesc că legea Educaţiei pentru sănătate în şcoli, L45/2020, pe care am iniţiat-o în Parlament, promulgată în 3 aprilie de preşedintele Iohannis, trebuie să ajungă la mai mult de 10% din copiii României, inclusiv prin intermediul educaţiei digitale sau a unor emisiuni interactive de tip Teleşcoală pentru acei copii care nu au acces la Internet.

            Este absolut esenţial ca informaţii legate de igienă personală, stil de viaţă sănătos, educaţie nutritională dar şi educaţie sexuală pentru prevenţie adaptată vârstelor trebuie să ajungă în şcoli la toţi copiii României nu doar la 10%dintre ei. Trebuie să spunem stop informaţiilor false, ipocriziei şi ignoranţei.

            Astfel, potrivit legii, vor fi organizate minim 2 sesiuni de informare pe an pentru toţi elevii care se află în sistemul preuniversitar de învăţământ românesc, prin intermediul profesorilor, al psihologilor şcolari, al medicilor, asistenţilor medicali, reprezentanţilor DSP. Pentru scăderea abandonului şcolar, avem nevoie de Educaţie pentru sănătate în şcoli! Suntem campioni în Europa la numărul de adolescente cu sarcini accidentale! Conform Eurostat şi Organizaţiei Salvaţi Copiii, aproximativ 18000 de adolescente au devenit mame în România în 2018! Copii cu copii, care devin vulnerabili şi în situaţie de risc educaţional, în risc de abandon şcolar evident. De aici creşterea costurilor sociale şi medicale din partea statului.

            Soluţia o cunoaştem cu toţi: minim 6 % din PIB pentru Educaţie, investiţii în infrastructura şcolară, dotări, digitalizarea învăţării, până la instruirea obligatorie şi gratuită a cadrelor didactice! Sistemul trebuie centrat pe nevoile elevului la modul real, nu demagogic!

            Pentru USR, educaţia trebuie să fie depolitizată, de calitate, echitabilă şi să formeze competenţe pentru cetăţenii de mâine!

            Nimeni nu trebuie să rămână în urmă!

           

Prof. Cristina Iurișniți,

Deputat USR în Parlamentul României

membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport

președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5