Deputat Diana Morar: M-am bucurat să susțin ediția din acest an a sărbătorii de la Cristur Șieu
Sărbătoarea Rusaliilor a îmbracat portul popular și în acest an, la Cristur Șieu, la a unsprezecea ediție. Ansamblul folcloric Someșul Beclean, interpreții și artiștii de toate vârstele, au reînviat în prima zi de Rusalii cântecul și dansul popular.
"Tradițiile și obieceiurile noastre sunt comoara pe care trebuie să o protejăm și să o transmitem mai departe, iar implicarea mea in ceea ce privește acest eveniment este modul meu de a mă asigura că ele vor continua să trăiască și să inspire generațiile viitoare.
M-am bucurat să susțin ediția din acest an a evenimentului plin de autenticitate. Consider că intr-o lume în continuă schimbare, păstrarea tradițiilor și obiceiurilor strămășești desăvârșește păstrarea identității noastre naționale", a declarat deputatul Diana Morar.
Citiţi şi:
- Deputatul Diana Morar: La Festivalul Județean „Sâmbra Oilor“ m-am bucurat să fiu alături de primarul Octavian Cicșa, căruia i-am și mulțumit personal pentru lucrurile bune pe care le-a realizat pentru comuna Ilva Mare
- Episcopul Benedict, la Cristur-Șieu, la sfințirea Altarului de vară. Părintele Florin Cora a primit Ordinul Sfinții Martiri Năsăudeni, prof. univ. Ioan Rați- Crucea Transilvană, deputatul Diana Morar- Ordinul Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin
- În dreptul cimitirului de la Cristur, trenul a oprit în plin câmp. O turmă de oi făcea plajă pe linie
- Cristur Șieu: Băut pe ATV a intrat într-un podeț. S-a ales cu răni, dar şi cu dosar penal
- Incendiu la o casă din Şieu Cristur
Adaugă comentariu nou