Deputatul Dolha: PSD şi partidele satelit blochează legea întabulării gratuite a terenurilor. Săptămâna viitoare- decisivă în Parlament

Întabularea gratuită a terenurilor agricole ar fi putut intra deja în vigoare dacă un proiect de lege al PNL n-ar fi fost blocat timp de 4 luni în comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
Proiectul prevede suportarea, din fonduri negociate cu Uniunea Europeană a taxelor necesare primei întabulări a terenurilor, în limita a 400 de lei pe gospodărie.

Deşi a fost votat favorabil de Senat şi apare pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor săptămână de săptămână, proiectul nu poate fi supus dezbaterii din cauza unui artificiu abuziv. Practic, preşedintele comisiei juridice, Bogdan Ciucă (PC) a ascuns raportul legii, votat încă din decembrie 2013 şi refuză să-l prezinte plenului.

Situaţia, incredibilă pentru orice Parlament dintr-o ţară democrată nu ar fi fost posibilă fără concursul conducerii Camerei Deputaţilor, iar prin modul de acţiune şi urzeala din spatele scenei aminteşte de ceea ce s-a întâmplat în aşa numita ,,marţi neagră”.

Ţinând cont de toată această situaţie deputaţii liberali au cerut la ultima şedinţă în plen demiterea lui Bogdan Ciucă şi aducerea de urgenţă a proiectului la vot, în şedinţa de săptămâna viitoare.
Credem că prin acest scenariu lipsit de sens PSD şi partidele satelite încearcă să blocheze o iniţiativă vitală pentru spaţiul rural românesc doar pentru că a fost iniţiată de liberali şi intenţionează să o înlocuiască cu un alt proiect elaborat de ei, mai uşor de controlat decât procedura transparentă pe care o aduce acest proiect legislativ.

Dimpotrivă, ţinând cont de miza legii credem că orgoliile partinice ar trebui lăsate la o parte, iar proiectul după adoptare poate şi trebuie să fie asumat de întreaga clasă politică.

Deputat PNL, Stelian Dolha

Comentarii

30/03/14 09:34
Cetatean din Bi...

Asa este la noi la romani. De fiecare data, cand exista o initiativa buna din partea opozitiei, cei de la putere o arunca "la gunoi" ... De aia vesnic, la noi, nimic "nu-i bun"... si in loc sa progresam, mai repede regresam...
Era imperios necesar ca in L.18 prin care s-au "restabilit" proprietatile oamenilor, sa se introduca un simplu articol, prin care, "procesele-verbale de punere in posesie", "titlurile de proprietate emise"... "sau chiar si "fila de evidentza din Registrul agricol"... sa fie intabulate prin efectul legii, din oficiu, pe noii "detinatori"... ca devenind "proprietari de drept" si era ok . Dar nu este tarziu sa se emita o "completare, adaugare ori modificare"... nu numai a acestei legi, ci eminamente sa fie emisa acum o ordonantza de urgenta, sau orice alt act normativ in materie... si se poate face acest lucru daca se vrea, dar se pare ca acolo unde este un talmes-balmes, unde nimic "nu-i clar"... unde totul este "in umbra"... este locul propice hotiilor de tot felul si al "spalarii banilor"... cu sume imense... si asta se doreste de fapt. Nu pot sa inteleg altfel...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5