Deputatul Radu Moldovan: Guvernul Boc distruge organizaţiile sindicale
Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, crede că Guvernul Boc a avut un obiectiv clar de distrugere a sindicatelor şi de eliminare a dreptului la protest.
“Minciuna deja îl defineşte pe Emil Boc îi pe primul lui aghiotant, ministrul Botiş. Nu de mult timp ne spuneau, alături de Marian Sârbu, că aceste contracte colective de muncă vor fi stabilite printr-o lege specială. Am văzut declaraţiile domnului ministru care spune că se desfiinţează atât contractele colective de muncă, cât şi confederaţiile sindicale. Nu au niciun gram de reţinere, de bun-simţ, să spui, acum o lună, că le scoatem din Codul Muncii şi dăm o lege specială, să dai o lege specială şi să le desfiinţezi. Este clar că a fost un obiectiv programat al Guvernului Boc de a lua distruge orice înseamnă organizaţie sindicală şi de a lua dreptul constituţional la protest”, a declarat deputatul social-democrat. În opinia sa, aceste “comportamente autoritare ale Guvernului nu vor aduce plus valoare în economia românească”.
Citiţi şi:
- Ministrul Sulfina Barbu şi ex-ministrul Ioan Botiş, huiduiţi de sindicalişti
- Guvernul îşi asumă răspunderea pe Codul Muncii
- Deputatul Ioan Aurel Rus se aşteaptă la amplificarea protestelor sindicale
- Social- democraţii şi sindicaliştii vor picheta birourile parlamentare ale lui Oltean şi Botiş
- Sindicaliştii bistriţeni, greu de urnit
Adaugă comentariu nou