Deputatul Simionca: Îl provoc pe primarul Romeo Florian!
Am văzut că domnul primar PSD, Romeo Florian, m-a atacat imediat după ce am anunțat intenția de a depune un proiect de lege care să le redea demnitatea primarilor.
Ieri am anunțat că vreau să corectez actuala lege, în sensul în care primarii să primească pensii după merit, după munca depusă
În loc să mă atace pe mine, nu ar fi mai cinstit și mai productiv ca domnul primar să le ceară parlamentarilor PSD să voteze două dintre legile mele?
Este vorba de legea prin care am cerut desființarea tuturor pensiilor speciale, inclusiv a pensiei de care ar trebui să beneficiez eu, pensia specială de parlamentar, şi de legea prin care primarii primesc pensii după merit, după contribuția plătită, deci nu primesc pensii speciale.
Cer public parlamentarilor de Bistrița-Năsăsud, inclusiv reprezentanților actualei puteri, să spună explicit dacă susțin sau nu eliminarea tuturor pensiilor speciale. Eu cred că pensiile speciale sunt un furt şi că pensia trebuie calculată pentru toți românii la fel, după contributivitate. Cetățenii din Bistrița-Năsăud trebuie să știe cine are o altă părere.
În consecință, îl provoc pe primarul Romeo Florian, primarul PSD al comunei Lechinta la un pariu.
Dacă parlamentarii PSD de Bistrița-Năsăud nu votează legea pe care am propus-o împreună cu colegii mei de la PMP, cea de desființare a tuturor pensiilor speciale, inclusiv a pensiei speciale de parlamentar, să își dea demisia din funcția de preşedinte al Asociaţiei Comunelor din România, Filiala Bistriţa-Năsăud şi din toate funcţiile de conducere din filiala PSD BN.
Dacă nu voi susține cu toată energia legea pe care am propus-o, de desființare a tuturor pensiilor speciale, inclusiv a pensiei speciale de parlamentar de care ar trebui să beneficiez personal, o să demisionez eu, fără să aștept ultima zi de mandat.
Citiţi şi:
- Ionuţ Simionca: Demisia din Parlament pentru a renunţa la pensia specială este o minciună gogonată! Pensia doar se recalculează! Trebuie votată legea PMP!
- Un deputat bistriţean şi-a desființat pensia de parlamentar şi în fața notarului!
- Diana Morar: PNL nu se va opri până când pensiile speciale nu vor fi eliminate! Sunt demisii populiste!
- Deputatul Cristina Iurişniţi: Pensiile speciale, o formă de populism selectiv care trebuie înlăturat
- Presiunile USR dau roade: Comisia pentru statut a Parlamentului a votat eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor
Comentarii
Pe vremuri ... i se tragea o "manusa " peste fatza, mai apoi i se trimitea printr-un valet o " invitatie la duel ( cu pistolul ori cu sabia ) " ... Acuma cum veti face ?
Adaugă comentariu nou