Despre Credință și devenire întru Cuvântul cel Veșnic

Dr. Victor Constantin Măruțoiu

Existența în lumea contemporană a postulat persoana umană într-o sferă a angoaselor determinate de alternarea între stări pandemice și stări de război. În această situație, credința poate izvorî lumina cea vie, care să redeschidă calea împlinirii personale pe drumul mântuirii. În această linie se situează și volumul doamnei Lucreția Mititean, intitulat „Predici la Praznice Împărătești. Sărbători ale Maicii Domnului și ale Sfinților de peste an .” Încă din foaia de gardă, distinsa doamnă dascăl ne atenționează că este vorba despre o culegere, anume o culegere de predici. Interesant este faptul că, deși existând o libertate post-decembristă, asemenea culegeri sunt mai rare, la fel ca și cărțile de predici de autor, în raport ceea ce se tipărea în această linie înainte de Revoluție.
Printre volumele de predici doresc să reamintesc pe Părintele Protopop Matei Popovici din Cluj- Napoca, având un triptic minunat de cărți cu o asemenea temă. Desigur, lucrarea de față,” Predici la Praznice Împărătești. Sărbători ale Maicii Domnului și ale Sfinților de peste an”, a doamnei Lucreția Mititean, aduce în fața noastră o expoziție, o pleiadă de autori cu texte deosebite. Ea reușește să realizeze un volum echilibrat, bine închegat prin alegerea temelor și a autorilor de text pe care ni-i prezintă. Este o culegere antologică de o mare însemnătate , care are năzuința de a lumina calea celor ce o vor lectura, fiind plină de sevă, de har și de însemnătate, putând fi ca un ghid duhovnicesc, atât pentru clerici, cât și pentru mireni.
Printre autorii selectați se numără: arhimandritul Ilie Cleopa, preotul Ion Cârciuleanu, preotul Dorin Zarioiu, preotul profesor universitar doctor Vasile Gordon , arhimandritul Valerian Radu, preotul profesor Emilian Vasilescu , PS. Sa Macarie Drăgoi, preot profesor Ioan Rămureanu , preot profesor Orest Bucevschi , preot Nicolae Tănase , preot doctor Victor Vlăduceanu , preot doctor Dorin Octavian Picioruș, preot profesor doctor Ene Braniște, arhimandritul Grigore Băbuș, preot profesor doctor Nicolae Balea, dar și o citare din Viețile Sfinților.
Această întreagă pleiadă de nume importante din teologia ortodoxă română , din viața clericală, de slujire la Sfântul Altar, dar și de lucrare frumoasă întru pregătirea viitorilor teologi , preoți, poartă semnul unei bune alegeri și al unui echilibru desăvârșit. De ce ? Pentru că oferă o arie de gândire din timpul secolului trecut până în zilele noastre , fapt ce prezintă o imagine de ansamblu a oratoriei bisericești ortodoxe române, transpuse prin predicile autorilor selectați.
Interesant este și faptul că doamna Lucreția Mititean a ales chipuri diverse de predici , autori din diferite structuri clericale, și aici mă refer la cei doi tineri episcopi PS Sa Sebastian Ilfoveanul ,PS Sa Macarie Drăgoi, la o seamă de preoți de mir , preoți călugări, dar și preoți profesori.
Autoarea prezentei culegeri de predici reușește să alcătuiască un adevărat ghid al modelului predicilor din cadrul Bisericii Ortodoxe Române punctând prin nume special alese acele caracteristici pe care dorește să le scoată în evidență.
„Predici la Praznice Împărătești. Sărbători ale Maicii Domnului și ale Sfinților de peste an” , culegere de Lucreția Mititean, ne deschide o cale a Cuvântului Haric împlinit prin Adevăr, Bine și Frumos , intru cele ce sunt ale Veșniciei Luminii Neînserate.

Dr. Victor Constantin Măruțoiu

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5