REBRIȘOARA. Școala și satul

„Eu cred că veșnicia s-a născut la sat” spunea Lucian Blaga.  Acolo unde orice gând e mai încet și inima-ți zvâcnește mai rar, ca și cum nu ți-ar bate în piept, ci adânc în pământ undeva.

Sărbătoarea de azi, 6-7 septembrie 2025 - REBRIȘOARA 650 - este încărcată de emoții, de imagini trăite cândva, din anii tinereții noastre, din anii de debut în cariera didactică, pe care am îmbrățișat-o din dorința de a construi în cariera aleasă nenumărate edificii spirituale, retrăind ceva ce a crescut în noi: conștiința, perseverența, dreptatea, generozitatea și dorința de a învăța zilnic toată viața, respectul și dragostea față de copii și strădania de a realiza în școală și în sat fapte demne de admirat, de înțelepciune strămoșească.

Dascălul este cel care educă, instruieşte. Educatorul, dascălul, îndeplineşte roluri multiple. Este agent al instruirii şi educaţiei, misionar al transmiterii valorilor culturii şi civilizaţiei, răspunzător de calitatea umană a urmaşilor, animator al transmiterii valorilor culturii şi civilizaţiei, modelator al personalităţii, îndrumător al emancipării, socializării, coautor al formării tinerei generaţii.

Este o făclie  care se mistuie luminând pe alții. Nu-i pe lume o carieră care să ceară mai multă muncă, mai desăvârșită voință și mai strașnică perseverență, decât munca dăscălească, Brâncuși l-a reprezentat pe Spiru Haret printr-o FÂNTÂNĂ ce simboliza un izvor de cunoștințe și de valori morale, nu era un simplu om, era o fântână. El spunea că  nu poți învăța pe nimeni, nici ceea ce știi, nici ceea ce vrei, ci numai ceea ce ești.

Mă bucur că am făcut parte câțiva ani din colectivul didactic rebrișorean, un colectiv bine sudat, cu dragoste de sat, de săteni și de copiii lor pe care i-am ridicat pe trepte înalte ale societății. Colectivul didactic din satul Mureșenilor a fost permanent un model de dăruire, ridicând satul atât prin procesul instructiv-educativ cât și printr-o vastă activitate culturală. Satul pe care azi îl onorăm a fost o comună pilot pe linie culturală. Aici au avut loc primele SIMPOZIOANE de etnografie și folclor pe teme locale din țară, cum precizează presa vremii, iar noi dascălii am fost adevărați cercetători științifici ai satului spre a cunoaște tradițiile locului și a le consemna și păstra pentru generațiile ce vin. Îmi amintesc de comunicările prezentate în cadrul simpozioanelor ca de exemplu: Șezătoarea, Claca, Hora satului, Cununa grâului, Morăritul, Oieritul, Industria casnică, Căratul, Treieratul etc., îndeletniciri bazate pe înțelepciunea sătenilor cu argint în păr și aur în inimă. Niciodată nu ne-am opus sarcinilor obștești. Adunăm tinerii satului pregătind serbări la zilele mari ale anului. Parcă ne simțeam obligați ca de Crăciun să prezentăm programe artistice pregătite în șezători. Organizam șezătoarea în sala de clasă, unde tinerii făceau curățenie și păstrau mobilierul școlii în bune condiții. Aici îi învățam să cânte, să joace să recite sau să interpreteze diferite roluri în piese de teatru. Nu ne obliga nimeni, făceam totul din propria conștiință și din dorința de a continua ceea ce au făcut dascălii dinaintea noastră și pe care sătenii îi pomeneau cu atâta drag.

Întreg corpul profesoral făcea parte din formația de cor alături de săteni. Ziua eram în sala de clasă cu școlarii, iar seara de 2-3 ori pe săptămână, eram la repetiții în sala Căminului cultural, având satisfacții când formația noastră corală era premiată la diferite faze raionale și la nivel național, ca de exemplu, la faza finală de la Baia Mare.

Un aport deosebit ne-am adus la aniversarea a 600 de ani ai comunei pregătind cu mamele și cu elevele cusături de prosoape mari și mici cusute și ecusoane cu mărgele cu inscripția - REBRIȘOARA  600 - oferite oaspeților,  fiind și prima întâlnire cu fiii satului, adică cei plecați în altă parte de țară să revină măcar o zi ACASĂ, acolo unde au visat frumos, acolo unde au un rând de chei la  ei, acolo unde știi că te așteaptă cineva cu brațele deschise, acolo unde cineva  numără clipele de când ai plecat și până când te întorci, acolo unde aparții și vei aparține mereu la fel cum ai aparținut dintotdeauna. Am orientat copiii spre activitatea practică, drept dovadă am condus la școala năsăudeană un cerc de activități practice care vizau realizarea de: cusături, împletituri, desen, pictură, traforaj, pirogravură, iar în final, am scos cartea de metodică „ATELIERUL FANTEZIEi”, un valoros ghid de bune practici ce se adresează tuturor cadrelor didactice, spre a dezvolta spiritul practic și de a pătrunde copiii cu succes în lumea muncii.

Iubesc foarte mult satul despre care am scris sute de pagini, atât despre satul unde ne aflăm azi, cât și despre satul natal pe care l-am scos din umbră prin volumul cu 700 de pagini „Borleasa  ansamblu de valori”, care stă  în casa noastră la loc vizibil alături de Biblie, volumul  În vârful peniței „Amintiri de peste râu” (satul natal al soțului Lușca), și volumul „Sătenii”, În vîrful peniței volumul 9 - „Rebrișoara”, autori Ioan Mititean și Leon Catarig. Din satul meu Târlișiua, a coborât Liviu Rebreanu și s-a lansat în lume. Un sat mic, dar cu multe valori: a dat un ministru, un parlamentar, un inspector școlar, patru ofițeri superiori, doi scriitori și un număr de șapte primari, printre care și pe cel din Beclean. Iată locuri încărcate de amintiri, de mărturii ale evenimentelor care ne-au marcat viața.

Importanța și valoarea cărților despre sat rezidă din consemnarea  moștenirii culturale lăsate de înaintași, frumoasele obiceiuri și tradiții, ocupațiile tradiționale, folclorul, costumele populare, obștea sătească și credința străbună:  

„Satul meu e veșnicia  (- spune scriitorul vărărean DUMITRU POPIȚAN)

Omului pe acest pământ

Satul meu e bucuria

Dată nouă de cel Sfânt.”

Când vorbim despre sat nu uităm să aducem în prim plan credința străbună,   cum  spune poetul:

„Satul meu este credința

Omului în Dumnezeu 

Satul meu e biruința

Peste ceea ce-a fost greu.”    

Credința în Bunul Dumnezeu am adus-o pe ulițele satului prin cele două volume (Culegeri) cu caracter religios scoase la Editura „Ecou Transilvan” din   Cluj: „Predici în duminicile de peste an” și „Predici la praznice împărătești, sărbători ale Maicii Domnului și ale Sfinților Mari de peste an”, volume predate unor mănăstiri și biserici și mai ales donate credincioșilor care din motive de boală nu pot participa la Sfânta Liturghie, cărți apreciate de protopopul de Bistrița  Pr. Alexandru Vidican, preot dr. Maxim Iuliu Morariu și prof. dr. Victor Constantin Măruțoiu, care a spus: „Cărțile doamnei Lucreția Mititean din Năsăud ne deschid o cale a cuvântului Haric împlinit prin  ADEVĂR, BINE și FRUMOS, întru cele ce sunt ale Veșniciei Luminii Neînserate.”

Sperăm că activitatea de azi va fi un far călăuzitor spre păstrarea a tot ce-i frumos din viața satului, o frumusețe simbolică a drumului parcurs în cei 650 de ani de la atestarea documentară a Rebrișoarei, satul Mureșenilor. 

Lucreția  Mititean

TÂNGUIREA MUNTELUI

                                                                             Rodica Fercana

Se tânguie muntele despădurit

Oameni buni, nu mă lăsați dezgolit!

Cum casele, vi le împodobiți cu urmași

Să ducă-n timp ai voștri pași,

Aduceți puieți și să-i plantați

Să-mi fie pădurea coroană la Carpați.

Frunza-mi, vara, să vă răcorească,

Lemnu-mi, iarna, seva-și pregătească

Să mă îmbrace în primăvară

Cu haină verde, haină nouă, iară.

Când poteci veți bătători pe munte,

Trilurile păsărilor o să vă-ncânte!

Copacii mei durează case,

Troițe, sculpturi, trainice vase

Și la fiecare a voastră casă

Am făcut din copac masă

S-adune împrejur ai gazdei fii,

Împrăștiați de ale sorții vitregii

Sau să ocupe loc odihnitor de pat,

Să v-aline somnul de Domnul dat!

Acum, când cioturi negre se lățesc

Și trupul dens de verde, mi-l strivesc,

Din durere lansez a mea strigare

Cum era odată: haideți cu mic, cu mare,

De verzi lăstari aduși, voi nu uitați!

Să-mpăduriți cu ele locul de unde tăiați,

Să crească iar, Mândră Coroană la Carpați!”

Poem redat în revista năsăudeană Ecologistul/2014