Despre un altfel de teatru…(Cu)Cuie-n frunte

Sâmbătă seara. Plan B Club Cafe. Bistriţa Studfest. Teatru. (Cu)Cuie-n frunte. Un altfel de teatru. Teatrul Luni de la Green Hours. Prezent însuşi Voicu Rădescu. Coordonează, începând din 1997, Teatrul Luni al clubului Green Hours, primul cafe-teatru din România.

Un two men show, incisiv si ironic pe textele unui dramaturg american de origine armeană (Eric Bogosian), cu Tudor Aaron Istodor şi Radu Iacoban. Împreună, cei doi actori reuşesc să creeze o suită de personaje memorabile şi emblematice pentru lumea în care trăim.

Recunosc, am mers, special, pentru Tudor Aaron Istodor, băiatul actorilor Maia Morgenstern şi Claudiu Istodor. A fost o surpriză pentru mine, (cred că foarte tare s-ar fi bucurat Tudor), să constat că foarte puţini dintre cei prezenţi ştiau că Tudor provine dintr-o familie de actori. Nu e o acuzaţie, constat doar că suntem superficiali în multe domenii asupra cărora propovăduim şi ne place să ne dăm cu părerea.

Să revenim la piesă…a fost un altfel de teatru, cu un altfel de limbaj, uneori împins la extreme, tocmai pentru a te stârni pe tine ca spectator, pentru a trezi reacţii. A fost ca un şoc electric. Poate s-a mizat prea mult pe asta, sau poate nu, oamenii de specialitate ştiu mai bine asta.

Pentru mine ca spectator, pentru mine ce iubesc teatrul în forma lui pură, atenţia mi-a fost total distribuită asupra jocului celor doi actori.

Am descoperit doi actori tineri care ştiu să joace şi să se joace cu emoţiile noastre. Subiectivă, aşa cum îmi place, recunosc că m-am concentrat mai mult pe Tudor Aaron Istodor. Am fost atentă la fiecare gest, replică pentru a-mi da seama ce a luat de la mama sa, de la tatăl său.

Dacă mă întrebaţi pe mine, Tudor va ajunge un mare actor. Nu tratează cu superficialitate harul moştenit, educaţia primită în familie, şi mai ales are acea smerenie, specifică artiştilor mari.

Prin jocul lui, Tudor ne-a făcut să ne punem întrebări. La fel şi Radu, colegul său. Apropo, pentru cunoscători: Ce mai face, bebeluşul din tine?

E foarte simplu: mulţi dintre noi simţim nevoia de evadare, şi atunci alegem Teatrul.

Au fost şi multe hohote de râs stârnite de limbajul, hai să îi zicem mai puţin ortodox, multe hohote de râs stârnite de replicile ce făceau referire la sex, viaţă sexuală…şi mă gândeam, ce greu e să stai de vorbă cu tine, să te vezi în oglindă, şi când vorbeşti mai puţin ortodox, şi în alte împrejurări intime.

Poate, atunci nu am mai râde aşa cu gura până la urechi. Dacă am vorbi mai mult cu noi înşine, am fi ceva mai oneşti…

Dar noi, mai degrabă ajungem să rostim jumătăţi de adevăr, apoi aşteptăm să vedem dacă e loc de mai mult.

E greu de suportat sinceritatea astea despre noi înşine, darămite rostită din gura altora.

Unii se obişnuiesc. Unii ne-am obişnuit. Unii încă mai rătăcim. Unii, cei mai mulţi dintre noi, nu-şi pun problema…şi nu înţeleg cam nimic din filmul vieţii, dintr-o piesă de teatru. Iau doar caimacul şi le ajunge.

Final. Actorul Tudor Aaron Istodor îmi place din ce în ce mai mult şi sunt decisă să îi urmăresc evoluţia şi în alte piese de teatru, respectiv filme. Descărcarea emoţională a avut loc, ca un restart. Mergem mai departe, cu noi teme de pe agenda zilei, într-o viaţă mai mult figurativă.