Din 1 februarie: Reguli simplificate pentru obţinerea cazierului judiciar. Fără taxa de 10 lei

Prin Legea nr. 1/2017, din 6 ianuarie 2017, privind eliminarea unor taxe şi tarife, a fost abrogată prevederea referitoare la încasarea taxei în cuantum de 10 lei, necesară pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar  persoanelor  fizice şi juridice, anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Astfel, începând cu data de 1 februarie, la primirea cererii de obţinere a certificatului de cazier judiciar, atât pentru persoana fizică cât şi pentru cea juridică, nu se va mai solicita taxa aferentă eliberării certificatelor de cazier judiciar, în cuantm de 10 lei.

"Pentru a se obține un certificat de cazier judiciar în România, persoana fizică trebuie să depună personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă și motivată, însoțită de actul de identitate aflat în termen de valabilitate. Persoana juridică depune prin reprezentant legal, care trebuie să-și dovedească calitatea, cererea-tip, cu datele complete de identificare și motivată, însoțită de dovada calității de persoană juridică; dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante (Anexa 38 din H.G. nr. 345/2010) şi copie după actul de identitate al reprezentantului legal;
Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României", precizează purtătorul de cuvânt Crina Sârb, de la IPJ BN.

Certificatul de cazier judiciar se  este valabil 6 luni de la data primirii și numai în scopul pentru care au fost eliberate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5