Din judeţ
|
Cine merge pe Valea Sălăuţei până sus, pe Dealul Ştefăniţei spre Maramureş, rămâne plăcut surprins de realizările administraţiilor din această zonă.
La Salva
|
Miercuri, 24 iunie a.c., Căminul Cultural din Teaca a găzduit serbarea de sfârşit de an şcolar a copiilor preşcolari de la Grădiniţa cu program prelungit din Teaca. Cei 34 de copii, instruiţi de... |
|
Elev al Şcolii năsăudene, avându-i ca dascăli pe prestigioşii oameni ai oraşului academicienilor, Octavian Ruleanu - profesor de română, ori Gavril Tulai – profesor de matematică şi diriginte, Aurel... |
Există oameni care au har dat de Dumnezeu, sunt adevăraţi artişti în anumite domenii şi îşi formează rapid deprinderi pentru o muncă migăloasă, dar care aduce satisfacţii deosebite.
Un asemenea om... |
|
Ajung în satul Bidiu, ca urmare a unei întâmplări nefericite. Gazda mea de-acum 41 de ani trecuse în lumea celor drepţi. Valentin Sulici, căci despre el e vorba, împlinise 84 de ani, trăise să-şi... |
În ziua de 21 iunie 2009, a doua duminică după Sf. Rusalii, la Mănăstirea ortodoxă « Sf. Ierarh Spiridon « Strâmba, comuna Josenii Bârgăului a avut loc într-o atmosferă de aleasă sărbătoare, cu o... |
|
În cursul lunii octombrie, prin grija primarului, ing. Ioan Moniţa, şi a membrilor Consiliului Local al comunei Romuli, va fi inaugurat monumentul „Lupa Capitolina”, donaţia doctorului Traian... |
Astăzi, la fel ca în ultimii trei ani, clopotele sună a jale al Târlişua. Pe 20 iunie 2006 viitura a curmat 13 vieţi, a lăsat pe drumuri 45 de familii şi a distrus infrastructura în comuna natală a... |
|
Geiger Boegl îşi întrerupe activitatea la reabilitarea Drumului Naţional 17, cu câteva zile înainte de finalizarea asfaltării singurului tronson rămas în urmă, cel care face legătura între Bistriţa... |
Reţeaua ce alimentează cu apă potabilă localitatea Feleac (comuna Nuşeni), în lungime de vreo 7 km, a fost finalizată în cursul anului trecut. După ce apa a ajuns în sat, gospodarii din Nuşeni, în... |
|
Formaţia de pompieri voluntari din Lechinţa, ce fiinţează de mulţi ani, a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la concursul organizat la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud. Concurând la... |
Fondul Român de Dezvoltare Socială împreună cu Agenţia Naţională pentru Romi au lansat un Program de Intervenţii Prioritare, prin care circa 100 dintre cele mai sărace aşezări din România, locuite... |
|
În această vară, printr-un proiect de 600 milioane, aprobat de Consiliul Local Spermezeu, se efectuează reparaţii capitale la dispensarul din localitate care risca să nu mai primească, din toamnă,... |
Elevii claselor a VIII-a din Reteag pe scena Casei de cultură din comuna Petru Rareş.
În fiecare an, profesorii dăruiesc ceva din sufletul lor, împărtăşesc Marile Speranţe cu o nouă generaţie... |
|
În mirificul spaţiu numit Gureţe, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Primăria comunei Budeşti şi Parohia Ortodoxă Ţagu au organizat duminică, întâlnirea fiilor satului, sub genericul „... |
Elevii claselor a II-a (step by step) de la Şcoala Generală „Tiberiu Morariu” din Salva, la iniţiativa învăţătoarelor Floarea Simionesi şi Maria Luminiţa Cuceu, au primit vizita colegilor lor din... |
|
Cercetările muzeografului Aurelia Florea, de la Muzeul memorial „Ion Pop Reteganul” din Reteag, dar şi cercetarea d-lui prof. dr. Vasile Filip, din Bistriţa, ne scot în evidenţă că, paralel cu... |
Conform tradiţiei, în fiecare an, în miez de vară, fiii satului Măluţ se întorc acasă, participând, alături de cei dragi, la serbarea cireşelor. Primarul comunei Braniştea, Cornel Săsărman, ne... |
|
Alegerile europarlamentare din 7 iunie a.c. au fost băgate în seamă prin prezenţa la vot a unui număr de 2032 de alegători din totalul de 4700 înscrişi pe liste la nivel de comună. Rezultatele finale... |
Ne-au contactat la redacţie un grup de locuitori din satul Ţentea nemulţumiţi că sunt uitaţi de autorităţile judeţene. Ei se întreabă a cui este drumul judeţean 171 I – Ţentea – Sînicoară aflat la... |
|
„Unde am copilărit/
Mă simt tare fericit,/
Feldrule-mi eşti drag/
Cu al tău meleag/
Nu te-oi uita niciodată/
Feldrule-mi eşti drag”.
|
Vineri, la Mănăstirea Rebra-Parva, familia a săvârşit un parastas la 40 de zile de la dispariţia marii doamne a folclorului năsăudean, Valeria Peter Predescu. Alături de soţ şi copii au fost prezenţi... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 10:31
FELICITĂRI, DOR ROMÂNESC! Sâm, 09:28
Părintele Radu Roșu: Ghicitoarea Dependenței Vin, 08:22
Andrei Marga: Proprietari ai democrației? Cultura
Vreo doi ani (1954-1956),după ce familia părinților meiși-a găsit un refugiu locativla Cantonul CFR...
Comentarii
La mulți ani drd. Menuț Maximinian, directorul Ziarului Răsunetul și președintele Societății Scriitorilor Bistrița-Năsăud!
George Carp -
Vin, 16:28
La multi și frumoși ani alături de familie, Menut! Mari și Dan Popescu, Rodna
La mulți ani drd. Menuț Maximinian, directorul Ziarului Răsunetul și președintele Societății Scriitorilor Bistrița-Năsăud!
Radu Băeș -
Vin, 10:46
La mulți ani cu sănătate!
La mulți ani drd. Menuț Maximinian, directorul Ziarului Răsunetul și președintele Societății Scriitorilor Bistrița-Năsăud!
Veronica Osorheian -
Vin, 08:34
La mulți ani cu sănătate și numai bucurii!
La Colibița, nu există un regulament de navigație! Consiliul Județean trebuie să decidă dacă ne dăm sau nu cu barca!
AUR-el -
Mie, 21:40
Până atunci mai toți suntem duși ... cu pluta!
Deputatul Bogdan Ivan: 14,3 milioane de euro pentru reconstrucția rapidă a Salinei Praid!
un cetatean -
Mie, 15:05
Directorul Salrom este inca in functie! Cine-i vionovat de catastrofa de la Praid? Degeaba...
Aniversări
Cu prilejul aniversării zilei de naștere, adresăm părintelui Mihăilă Constantin Sîngeorzan, preot paroh în Dealul Ștefăniței, alese urări de sănătate...
În această zi deosebită, gândurile noastre bune se îndreaptă către doamna profesor Monica Halaszi, directorul Colegiului Național "Liviu Rebreanu"...
Este o dată specială pentru jurnalistul, scriitorul, etnologul, drd.































