Distracţie şi adrenalină la Parva, pe patru roţi! În vitează încep şi proiectele administraţiei locale

Săptămâna a început, la Parva, cu sute de oameni pe pârtia din zona La Cruce. Comunitatea şi turiştii au răspuns, aşadar, invitaţiei formulate de primarul Ioan Strugari de a petrece câteva ore în aer liber, fie pe schiuri, sanie sau motorizat, în ATV-uri sau maşini de teren.

“Este al treilea an când organizăm astfel de eveniment, însă nu am putut stabili o dată fixă, pentru că depindem de vreme. Au fost sute de locuitori care s-au distrat în aer liber şi au putut socialize la un pahar de ceai fierbinte. Pentru cei cu maşini de teren, a fost o oportunitate pentru a se verifica, pentru că avem câţiva tineri care participă la Raliul zăpezii, vineri, la Cavnic. Cine ştie, poate vom aduce şi la Parva mai multe maşini de acest gen pentru a se testa îndemânarea piloţilor”, ne-a declarat edilul comunei, Ioan Strugari.

Între timp, administraţia locală îşi propune să ducă la bun sfârşit proiectul finanţat cu fonduri europene, pentru care a fost deja dat acordul de eligibilitate, pe Submăsura 7.2 - Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică.Contractul de finanţare îl vom semna când depunem proiectul tehnic. Este vorba despre un proiect în valoare de 1,5 milioane euro, din care aproximativ 60% din sumă va fi cheltuită pentru o staţie modernă de tratare a apei. Staţia de tratatre va fi construită la 4 km de comună, pe râul Rebra, şi sperăm să poată deservi inclusiv comuna Rebra. Prin proiect, vom avea şi extinderi ale reţelei de apă şi apă uzată (canalizare)”, a precizat primarul Ioan Strugari.

Administraţiile locale aşteaptă instalarea Guvernului şi aprobarea bugetului de stat pentru anul 2017, pentru a-şi putea încropi şi bugetele locale şi a demara proiectele de investiţii. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5