Doamna profesoară Ioana Gâță - de la Școala Gimnazială nr. 4 Bistrița - a plecat în veșnicie!
Doamna profesoară Ioana Gâță - de la Școala Gimnazială nr. 4 Bistrița - a trecut, mult prea devreme, pragul veșniciei. A educat sute de elevi ca dascăl de Limba și literatura română/Limba franceză, iar în cariera sa a fost inspector școlar de limbi moderne.
Profesor de excepție, a fost un bun coleg, mereu cu zâmbetul în priviri, chiar dacă viața nu a fost întotdeauna blândă. A avut o vorbă și o faptă bună pentru fiecare.
Bunul Dumnezeu să îi facă parte de un colț de rai, iar familiei îndoliate - acolo departe, cu dor în suflet - să îi dea mângâiere.
Slujba priveghiului va avea loc luni, 15 septembrie, de la ora 18.30, la Capela Cimitirului evanghelic din Bistrița, iar slujba înmormântării va fi oficiată marți, 16 septembrie, de la ora 15.
Drum lin, doamna profesoară!
Citiţi şi:
- La mulți ani doamnei PARASCHIVA (PIA) ŞOIMUŞAN, inspector superior la Trezoreria Bistriţa!
- Două perechi de miri au spus „DA” în autoscara pompierilor, la Palatul Culturii Bistriţa!
- Inaugurarea Centrului Cultural „Liviu Rebreanu”. Mitropolitul Andrei, Maia Morgenstern, Alex Velea, Connect-R, Cristian Pomohaci, la sărbătoarea Becleanului
- Familia doamnei director Cristina Rebrean de la Liceul Teoretic Sanitar Bistrița, îndoliată. Tatăl său, Vasile Turbat, a plecat în veșnicie!
- Mesaj pe un banner gigant la Năsăud: Drum lin spre lumină, Doamna Profesoară!
Comentarii
Dumnezeu s-o odihnească în pace! A fost dedicată profesiei și a iubit școala, a fost, o perioadă, și un bun inspector școlar de specialitate, dar a avut și remarcabile preocupări privind creația literară, ca poetă.
Am aflat cu mâhnire că Doamna Ioana a plecat în Veșnicie! Ne pare extrem de rău! Dumnezeu să-i așeze sufletul în Loc de Pace și în Lumina Veșnică! Amin! Oana, suntem alături de tine și de familie! Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-ți dea și să vă dea putere să depășiți acest cumplit moment al despărțirii de această Minunată Persoană! Vom resimți din plin absența Dânsei! Cu adâncă pioșenie, vă transmitem sincerele noastre condoleanțe!
Adaugă comentariu nou