DocuBox, Infochioșc, robot electronic, o Hartă a sesizărilor, dar și a investițiilor, printr-un proiect de digitalizare a CONSILIULUI Județean
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a organizat conferința de finalizare a proiectului „Simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației în cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud”, la eveniment participând vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Ciprian Kecskes Simionca, vicepreşedintele CJ – Camelia Tabără, Mihai Iacob – reprezentant Romanian Soft Company, dar şi funcţionari din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean.
Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat consolidarea capacității instituționale și eficientizarea activității la nivelul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, prin simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni, implementând măsuri din perspectiva back-office și front-office pentru serviciile publice furnizate partajat.
„Este ultimul proiect din fonduri europene pe care-l încheie Consiliul Judeţean în acest an. În 2020, când am venit la Consiliul Judeţean ca grup politic nou, PMP a văzut oportunitatea implementării unui proiect de digitalizare şi necesitatea transparenţei în administraţia publică locală. Am avut tot concursul colegilor din CJ, în vederea unei analize iniţiale, în urma căreia am depus un proiect pe Programul Operaţional Capacitate Administrativă, finanţat în 2022. Acest proiect are ca principal obiectiv simplificarea procedurilor în relaţia cu cetăţeanul. Este o direcţie în care România trebuie să meargă. Tot ce este gândit în acest proiect este înspre cetăţean, sperăm ca partea de birocraţie să dispară încet-încet”, a declarat vicepreşedintele CJ, Kecskes Simionca.
Despre acest proiect a vorbit reprezentantul Romanian Soft Company, Mihai Iacob, care a menţionat că vorbim despre un pionierat despre modul de abordare al digitalizării, Consiliul Judeţean punând cetăţeanul în prim plan.
Prin proiect, a fost creat un portal de servicii electronice oferite cetăţenilor, principalele funcţionalităţi fiind: Semnalare probleme online şi acces la Harta sesizărilor din judeţul Bistriţa-Năsăud, Harta investiţiilor din Bistriţa-Năsăud, Depunere documente online. A fost creată şi o aplicaţie mobilă pentru cetăţeni, depunere petiţii, acces la informaţii de interes public, depunere documente online şi notificări push. Serviciile inovative sunt reprezentate de DocuBox – un dulap inteligent pentru documente, unde pot fi depuse şi ridicate documente la orice oră din zi şi din noapte, un Info chioşc pentru plăţi şi accesare informaţii de interes public, dar şi un robot telefonic la dispoziţia cetăţenilor 24/7. De asemenea, portalul oferă şi o interfaţă pentru funcţionarii publici (Ticketing, proiecte europene, contracte, achiziţii, patrimoniu etc.). Pentru informaţii suplimentare, accesaţi servicii.portalbn.ro.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Camelia Tabără, a menţionat că administraţia judeţeană îşi propune să valorifice orice oportunitate de finanţare, iar digitalizarea este un drum ireversibil.
„Felicităm echipa de implementare şi spunem că noi, ca instituţie şi ca abordare, nu avem voie să ratăm nicio modalitate prin care pot fi accesaţi bani europeni (...). Digitalizarea instituţiilor publice e un drum ireversibil, chiar dacă sunt sincope în joncţiunile ce trebuie reglate cu celelalte instituţii cu care suntem interconectaţi. În continuare, vom face toate eforturile să reducem ecartul cu ţările europene”, a punctat Camelia Tabără.
Valoarea totală a proiectului este de 2.359.831,28 lei cu TVA, din care valoarea eligibilă nerambursabilă - 2.312.634,66 lei, iar cofinanțarea eligibilă a Județului Bistrița-Năsăud - 47.196,62 lei .
Citiţi şi:
- Vicepreşedintele Kecskes-Simionca: Consilierii PMP îşi asumă digitalizarea judeţului Bistriţa-Năsăud
- Spune Nu hotărât corupţiei! 90 de angajaţi ai Consiliului Judeţean, instruiţi în domeniul transparenţei, eticii şi integrităţii, printr-un proiect european!
- Vicepreşedinte CJ, Ciprian Kecskes Simionca: În 1 martie, constructorul primeşte ordinul de începere a lucrărilor pe tronsonul Ilva Mică-Măgura Ilvei!
- Camelia Tabără şi Tiberiu Ciprian Kecskes-Simionca sunt noii vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud
- Ionuţ Simionca (PMP): Susţin digitalizarea și transparența în administrație
Adaugă comentariu nou