Doi bistriţeni trimişi în judecată pentru omor

Două persoane au fost trimise în judecată pentru comiterea infracţiunii de omor, iar ul al treilea bărbat va ajunge în faţa instanţei pentru complicitate la omor.

Potrivit comunicatului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, T.N.G. şi T. Gh. (arestaţi preventiv) şi T. V. au fost trimişi în faţa judecătorilor pentru comiterea unei infracţiuni de omor, respectiv complicitate la omor, « constând în faptul că în data de 15.05.2016, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict anterior, primii inculpaţi i-au aplicat lovituri victimei P.O, în prezenta inculpatului T.V., care a asistat pasiv, asigurând paza locului, cauzându-i leziuni corporale, care au determinat decesul acesteia, la data de 24 mai 2016 ».

În unităţile de parchet de pe lângă instanţele judecătoreşti din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost soluţionate, în luna august, 726 cauze. S-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitorii sau acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, a 62 inculpaţi.

„Cei mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni silvice şi de evaziune fiscală, precum şi infracţiuni prin care se încalcă normele legale vizând circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice. Cele mai importante cauze soluţionate au fost cele prin care au fost trimişi în judecată inculpaţi ce au comis infracţiuni de violenţă sau vizând regimul rutier”, menţionează prim-procurorul adjunct Angela Sângeorzan, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

          În luna august, s-au dispus soluţii de netrimitere in judecată, respectiv de clasare sau renunţare la urmărire penală, în  613 cauze, faţa de 599 făptuitori/suspecti/inculpaţi. De asemenea, au fost luate        măsuri preventive de control judiciar faţă de 13 inculpaţi, solicitându-se instanţelor luarea măsurii arestării preventive faţă de 8 inculpaţi (cererile fiind admise pentru 7 inculpaţi).

              

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5