Opt bistriţeni trimişi în judecată pentru credite bancare frauduloase obţinute la patru bănci

Procurorii au dispus, în luna ianuarie, trimiterea în judecată a opt persoane, dintre care patru femei, pentru comiterea unor infracţiuni de constituire de grup infracţional organizat, înşelăciune sau complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată sau instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

         În fapt,  M.M., M.E., M.V., M. M. L., M.D.I, M.S, M.A. şi M.M., „în perioada mai 2006 – mai 2008, s-au constituit într-un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii de credite bancare, prin mijloace frauduloase, pe bază de înscrisuri false, determinând pe alte persoane să obţină prin inducere în eroare credite bancare, fiind cauzată astfel în dauna BCR o pagubă de 254.000 lei şi 75.500 euro, în dauna Băncii Transilvania o pagubă de 28.000 lei, în dauna Băncii Raiffeisen o pagubă de 2000 euro şi 4913 lei şi respectiv în dauna OTP Bank o pagubă de 32.600 lei”, precizează purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, prim-procurorul adjunct Angela Sîngeorzan

         Altfel, luna trecută, în unităţile de parchet de pe lângă instanţele judecătoreşti din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost soluţionate 566 cauze penale, fiind dispusă trimiterea în judecată prin rechizitorii sau acorduri de recunoaştere a vinovăţiei a 58 inculpaţi.

         Cei mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra vieţii, contra patrimoniului, infracţiuni silvice şi de evaziune fiscală, precum şi infracţiuni prin care se încalcă normele legale vizând circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice. Cele mai importante cauze soluţionate au fost cele prin care au fost trimişi în judecată inculpaţi ce au comis infracţiuni de violenţă sau vizând regimul fiscal. Au fost dispuse soluţii de netrimitere în judecată, de clasare sau renunţare la urmărire penală în 519 cauze faţă de 553 făptuitori/suspecţi/inculpaţi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5