Doi şoferi din Rebrişoara şi Maieru, prinşi la volan cu alcoolemie peste 1,20mg/l!
Doi bărbați au fost depistați în trafic de polițiști, înainte să provoace tragedii, anunţă Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Polițiștii de la Rutieră, din Năsăud și Sângeorz-Băi, au depistat miercuri, doi bărbați care conduceau autoturisme, deși anterior au consumat băuturi alcoolice. În ambele cazuri, alcoolemiile înregistrate de aparatul etilotest au fost de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Astfel, polițiștii năsăudeni l-au depistat pe un bărbat, de 47 ani, din Rebrișoara, în timp de conducea un autoturism pe raza orașului Năsăud, iar polițiștii sângeorzeni l-au depistat pe un altul, de 45 de ani, din Maieru, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității, deși se aflau în stare de ebrietate”, se arată în comunicatul IPJ BN.
În ambele cazuri s-a întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Citiţi şi:
- Băuţi la volan prin Anieş. Au bifat dosar penal
- Bărbat din Livezile, depistat la volan cu o alcoolemie de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat
- Şofer din Sângeor-Băi, depistat băut la volan. Un tânăr din Maieru, în trafic cu permisul anulat
- Şofer din Bistriţa Bârgăului, cercetat pentru 3 infracţiuni rutiere, după ce a provocat un accident!
- Dosar penal pentru un şofer din Prundu Bârgăului, depistat cu o alcoolemie de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat
Adaugă comentariu nou