Doliu în poliţia bistriţeană. Un mare om a trecut poarta veşniciei
Astăzi am primit o veste groaznică, fostul meu coleg, prieten şi cumătru, comisar şef Mihai Ivan a încetat din viaţă. Nu-mi vine să cred şi tot aştept ca cineva să îmi spună că nu este adevărat. A murit prea tânăr şi cred, cu multe regrete, deoarece era un om tânăr, avea o fată frumoasă şi deşteaptă, de care era foarte mândru şi o soţie bună şi iubitoare. Parcă ieri mergeam la nunta lor în jud. Botoşani. Orfan de tată fiind, s-a zbătut în lumea aceasta, a ajuns poliţist, obţinând multe succese şi recunoştinţă în munca de poliţist, a ajuns până la gradul de inspector şef, cu care se mândrea. A adus bucurie multor reclamanţi cărora le-a recuperat bunurile furate de infractori.
Ar fi foarte multe de spus despre Ivan, şi numai lucruri bune, dar în acest moment plâng, iar vocabularul meu este prea sărac pentru a reda viaţa unui om minunat.
Dragă Mihăiţă, îmi pare foarte rău că ai murit şi mă rog la bunul Dumnezeu să te poarte pe culmile veşniciei şi să aibă grijă de cele două prinţese ale tale (soţia şi fiica) care rămân triste şi nemângâiate.
Cu lacrimi şi regrete,
Doru Ghineţ
Citiţi şi:
- Colegiul Naţional Andrei Mureşanu, în doliu. Irina Konradi a trecut poarta veşniciei
- Fostul poliţist Emil Monda a trecut poarta veşniciei!
- Un an de la trecerea la cele veşnice a Mihaelei (Mea) Petruse Schreiner! Un gând pios de aducere aminte
- Familia îndoliată: draga noastră Mihaela Petruse Schreiner va fi condusă pe drumul veşniciei sâmbătă. Slujba de priveghi, vineri. Nu te vom uita niciodată, Mea!
- Instituţia Prefectului: Suntem alături de colega noastră Mihaela Ivan, al cărei tată a plecat mult prea devreme dintre noi
Comentarii
Suntem in rugaciune alaturi de familia Ivan, cu ganduri bune in aceste momente grele prin care trec acum. Nu putem exprima in cuvinte cat de trist este sa auzim vestea despre pierderea acestui om si prieten drag. Dumnezeu sa il binecuvanteze pe el si pe toti cei care trec prin acest moment dureros.
Adaugă comentariu nou