Domnului Cornel Cotuțiu

   Am citit în ziarul Răsunetul despre manifestarea dedicată scriitorului Cornel Cotuțiu, care împlinește o „frumoasă vrâstă”. L-am cunoscut personal cu ocazia unei inspecții la Școala generală din Silivașu de Câmpie, școală unde am predat 3 ani istorie, geografie și educație cetățenească. După trecerea inspecției, cadrele didactice s-au întâlnit ca să discute despre modul cum le-a fost apreciată activitatea și ce măsuri se impun. Directoarea școlii de atunci, a remarcat printre altele faptul că domnul Cornel Cotuțiu este „fain bărbat”, remarcă la care profesoara de română a adăugat că „mai ales atunci când își pune basca pe o ureche”, și un alt coleg, mare fumător, că este interesant cu câtă sârguință își „scodolește pipa, o umple cu tutun, o aprinde și pufăie de câteva ori”.

   Nu m-am mai întâlnit de atunci personal cu domnul profesor Cornel Cotuțiu, dar uneori (în ultimul timp, nu) aveam articole în ziarul Răsunetul pe aceeași pagină, ceea ce pentru mine era o onoare. L-am rugat, printr-un articol publicat în ziar, să comenteze afirmația criticului literar G. Călinescu care spunea că pentru el, „Mihail Sadoveanu nu mai era nici tânăr, nici vârstnic, nici bătrân. Figura lui masivă, împietrită într-un surâs blajin, era aceea a unei generații, care venea din trecut, trăia în prezent, și privea spre viitor”, și asta pentru faptul îi găsise scriitorului M. Sadoveanu ceva „clenciuri” provenite din anumite „dosare” la care a avut acces o perioadă de timp. Nu a comentat nimic, poate faptul acesta i s-a părut nesemnificativ.

   Domnule profesor, să aveți parte de sănătate, 99% inspirație și 1% transpirație, să  mergeți pe o cale dreaptă, să nu o „cotiți” cumva pe „Drumul gării din Beclean”, ca să nu aveți urmări neplăcute ,să scrieți despre realizările din urbea de pe Someș în apropierea căreia administrația orașului a reușit să facă dintr-o baltă cu apă sărată o înfloritoare stațiune, să credeți cu putere că în final „totul o să fie bine”.