Dorin Dobra, senator PNL: E nevoie de o strategie de conservare şi promovare a obiectelor de patrimoniu
Ansamblul rural al satului Dorolea, comuna Livezile e în discuţie pentru Lista Tentativă/Indicativă a României - inventarul proprietăţilor pe care ţara noastră le propune pentru includerea în Patrimoniul Unesco.
Marţi, 21 mai, a avut loc şedinţa Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO. În conformitate cu ordinea de zi stabilită de biroul comisiei, dezbaterile s-au concentrat pe analiza strategiei de conservare si promovare a monumentelor de patrimoniu aflate pe Lista tentativă UNESCO, ne comunică biroul de presă al senatorului Dorin Dobra.
Potrivit comunicatului de presă emis, a fost discutată şi oportunitatea depunerii unor alte dosare de candidatură pentru Lista tentativă UNESCO, precum Centrul Istoric al oraşului Băile Herculane, Castelul Corvinilor, Cetatea Devei şi Ansamblul rural al satului Dorolea, comuna Livezile, judeţul Bistriţa-Năsăud.
,,A fost evidenţiată oportunitatea demarării unei campanii de susţinere a autorităţilor locale interesate de promovarea patrimoniului cultural local. De asemenea, senatorul Traian Igaş, preşedinte al comisiei, a subliniat necesitatea susţinerii de către comisie a unor iniţiative legislative de protejare şi conservare a monumentelor de patrimoniu”, ne-a declarat senatorul PNL Dorin Dobra.
La şedinţă a fost prezent şi primarul comunei Livezile, Traian Simionca, alături de Radu Boroianu, secretar de stat în Ministerul Culturii, Dana Mihai, director al Direcţiei Programe, Cercetare, Proiectare şi Metodologii pentru Patrimoniul Cultural Imobil din cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului, şi arheologul Mihaela Haiduc.
Citiţi şi:
- Dorin Dobra: 16 noiembrie, Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România
- Dorin Dobra: S-a făcut un pas important pentru protejarea cetăţilor dacice
- 16 noiembrie, Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România
- Dorin Dobra, secretar UNESCO: Susţinem demersul de includere a pădurilor virgine de fag din România în UNESCO
- Dorin Dobra: Alături de dl. Nicolae Manolescu vom face eforturi suplimentare pentru a promova interesele României la UNESCO
Adaugă comentariu nou