A doua grădiniţă construită la Sângeorz Băi. Primarul Traian Ogâgău: Continuăm împreună în drumul nostru inevitabil spre normalitate!

Primăria Sângeorz-Băi s-a semnat astăzi contractul de atribuire a lucrărilor la cea de-a doua grădiniță din oraș. Imobilul va va avea 4 săli de clasă cu dotări la standarde europene. Grădinița va fi amplasată pe Strada Carpaților din orașul Sângeorz-Băi, iar firma căreia i s-a adjudecat acest proiect este S.C. GABRIEL TOURISM S.R.L. Lucrările vor începe în toamna acestui an.

Valoarea contractului de proiectare+ execuție este de aproximativ 2.000.000 lei și urmărește realizarea de investiții în vederea creșterii confortului și a eficienței energetice, dar și a creării unui cadru optim pentru educație și formare al unui spațiu special destinat activității învățământului preșcolar. "Prin acest proiect, împreună cu celelalte proiecte aflate în implementare, primarul orașului Traian Ogâgău își dorește ca populația orașului Sângeorz-Băi să aibă acces la o educație de calitate, cât și să beneficieze de cele mai bune condiții de trai", se arată în comunicatul transmis redacţiei.

De cealaltă parte, primarul Traian Ogâgău a anunţat, pe pagina sa de facebook, că prima grădiniţă, cea de pe strada Sălciilor, este aproape gata să primească copilașii. "De Sfinții Constantin și Elena, vin vești bune pentru comunitatea noastră! Am adjudecat proiectul de Amenajare Grădiniță cu patru săli de clasă și dotări la standarde europene pe strada Carpaților în locul fostei săli de nunți, în valoare de 2.000.000 lei.Continuăm împreună în drumul nostru inevitabil spre normalitate! Cu Dumnezeu înainte!", a scris primarul oraşului Sângeorz Băi. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5