Sfatul medicului
Dr. Dănuţ Cocoi: Cum se tratează insuficienţa cardiacă
Lun, 01/12/2015 - 11:50
Într-un număr precedent al ziarului am vorbit despre insuficienţa cardiacă, despre cauzele acesteia şi despre modul cum aceasta poate fi prevenită.
Astăzi, ne vom referi la felul cum se poate trata această boală. La ora actuală, nu există un tratament care să vindece definitiv insuficienţa cardiacă, dar există medicamente, dispozitive speciale şi proceduri chirurgicale care prelungesc în mod real viaţa pacienţilor cu IC şi cresc calitatea vieţii acestora. Este foarte important ca pacienţii cu IC să renunţe definitiv la fumat. Dieta trebuie să fie una echilibrată, din care să nu lipsească fructele şi legumele proaspete, precum şi peştele. Efortul uşor practicat zilnic îmbunătăţeşte activitatea cardiovasculară.
Tratamentul medicamentos a IC este obligatoriu. Progresele făcute de medicină în acest domeniu sunt impresionante. Medicamentele indicate de medic trebuie să fie luate zilnic. În anumite situaţii, starea clinică şi supravieţuirea pacienţilor cu IC poate fi îmbunătăţită prin implantarea unor dispozitive electrice. Numai unele categorii de pacienţi selectate pe baza unor criterii foarte riguroase pot beneficia de aceste dispozitive. Bunăoară, stimulatoarele cardiace sunt utile atunci când ritmul cardiac scade periculos de mult. De asemenea, terapia de resincronizare cardiacă este un alt procedeu şi constă în utilizarea unui tip special de stimulator cardiac. Aş mai aminti încă de defibrilatorul implantabil, şi de chirurgia cardiacă, cei interesaţi pot cere lămuriri şi consultaţii de specialitate medicului cardiolog.
....................................................................
Din respect pentru cititorii noştri, care dau zilnic 1 leu pe ziar, acest material poate fi citit integral numai în ediţia tipărită.
Citiţi şi:

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Când bați porcul, el zice că-l scarpini”, spune un proverb care surprinde o realitate din...
Comentarii
Mariana Pecora -
Mar, 19:54
Odihneste-te in pace, draga mea prietena.
Victor și Veronica Știr -
Mar, 19:49
Pierdem un profesor rasat, un intelectual veritabil, un om cu majusculă!
Prezența Dânsei în orice...
POP MIHAELA -
Mar, 16:11
Odihnă veșnică în pace și lumină! Condoleanțe familiei indurerate!
George Carp -
Mar, 10:38
La multi și frumoși ani alături de familie! Mari și Dan Popescu
Ardelean Ioana -
Mar, 09:01
Odihnă veșnică și tihnita, Ani dragă!
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Gavrilă Tudor Zinveliu, preot paroh la Bichigiu.
În zi de naştere, adresăm doamnei consilier judeţean MIRELA CÂRCU, urări de sănătate, împliniri profesionale şi bucurii alături de cei dragi! La...
Astăzi îl sărbătorim pe Andrei Tarniță, fondatorul Latin Art Dance, omul care a transformat pasiunea pentru dans într-un proiect dedicat oamenilor,...























Adaugă comentariu nou