Dumbrava – satul în care oamenii au natura în suflet şi gospodăria sub cer

         Ca să ajungi în satul Dumbrava, cu maşina, trebuie să ai un curaj nebunesc. Şi o maşină 4x4. Am avut şi maşină, mai puţină adrenalină şi ne-am încumetat a ajunge acolo unde, intuind doar, se află aşezarea. Un sat ce trăieşte îngropat în noroi. Într-o poiană de sute de hectare, într-o izolare de o sălbăticie misterioasă, o comunitate de oameni înfiptă în tradiţii de multe secole trăieşte.

Consilierul local Gheorghe Gherman, un prieten al dumbrăvenilor, împreună cu un as al volanului – Orban Andrei, mi-au facilitat o documentare într-un sat în care oamenii au natura în suflet. Cu 4x4 urcăm pe un „drum” (şi voi explica ghilimelele) în serpentină (ca şi Transfăgărăşanul, dar păstrând proporţiile), până la un punct. Pe aici nu se mai trece. Doar păsările cerului şi animalele sălbatice au cale liberă. Oprim lângă un garaj. Un garaj în câmp, întreb. Da, fiindcă de aici încolo nu se mai poate înainta cu maşina. Zăresc pe întinderea aşezării maşini, gip-uri, lăsate la o margine de tarla. Acolo sunt parcate de localnici. Drumurile sunt aproape inexistente. Din pământ galben, prietenos, bun pentru cărămidă, sunt căile de acces. Chiar îmi zice un localnic: ce profitabilă ar fi o fabrică de cărămidă aici. Ajungem la gospodăria lui Mate Csaba. Casă, bucătărie, anexe, garaj aliniate la boloboc. Bucuroşi de oaspeţi, „bătrânul” îşi spune off-ul.

         S-a născut aici, a trăit aici, munceşte aici. „Locul ăsta este sufletul meu şi-l iubesc aşa cum numai ţăranul o poate face. Gospodăria este, metaforic, direct sub cerul liber. Ocupaţia: creşterea animalelor. De aici, din Dumbrava, cele aproape 20 de familii livrează zilnic în jur de 1500 litri lapte. Şi lapte curat, nepoluat, „limpede”, îmi spune gazda, ca şi vinul tras de pe drojdie a doua oară. Transportul însă jos la vale, în satul vecin, la cisternă, este o adevărată aventură. Cu căruţa trasă de doi cai pursânge, abia se ajunge prin noroiul până la osie.

         Drumurile sunt aproape inexistente. Pe vreo 2-3 km doar pe calea aerului se ajunge. Mai ales când vin ploile, izolarea este totală. Şi aici, în Dumbrava, sunt majoritatea crescători de animale. Îi amintim pe Mate Sandor, Debreceni Laszlo, Balint Matilda, Buta Liviu, Bozeşan Octavian. Satul vecin, cu vreo 150 familii, livrează 30%, iar Dumbrava, cu 19 familii, 70% lapte.

         Aici, casele sunt la distanţe de sute de metri. O luăm pe câmp, sărim şanţuri, ocolim luciuri de apă. Consilierul Gherman îşi face planuri, ca pentru sine: este o zonă turistică, o oază de linişte, un spaţiu de tămăduire a stresului. Intrăm, în lătratul a doi ciobăneşti, în curtea lui Liviu Buta. Soţia este acasă, soţul cu oile. Are vreo 200 capete. Face caş, urdă, jântiţă şi miel la proţap. O adevărată „pensiune”, cu produse pe deplin ecologice. Mieii iau drumul pieţei. „De Paşti vor fi, dar e greu cu transportul”.  Cu ceva vreme în urmă, o haită de lupi a omorât vreo 20 de oi. Pe o cărăruie ajungem la Balint Ştefan. S-a pensionat şi a revenit acasă. Copiii sunt plecaţi. Unul este pe un vas de croazieră. Are şase vaci şi un cal. Dar, repetă oful vecinului: nu avem drumuri. Nici nu ne putem deplasa de la un loc la altul. În comuna vecină (din judeţul Cluj), pentru trei gospodari s-a amenajat un drum de 17 km. La noi, pentru 20 de familii, un drum de 4 km nu este posibil. În Dumbrava locuiesc şi doi occidentali. Un francez şi un belgian. Şi-au cumpărat teren, şi-au amenajat o căsuţă şi îşi petrec timpul în aer liber. Belgianul din Dumbrava este de-al locului. Cu casa sub un dâmb are o lumină venită din întinderea poienii. Şi-au plantat salcâmi aduşi pentru terenuri degradabile de acelaşi inginer Gherman. Şi străinii naturalizaţi dumbrăveni au natura locului în suflet. Natura din Dumbrava, cu livezi de cireş, meri, pruni, dar din păcate şi cu noroi cât căruţa, cu animale domestice şi sălbatice. Într-o poiană zăresc o turmă de căprioare. Sunt animale sălbatice, ale satului. S-au obişnuit cu oamenii ce trec mai rar pe aici.

         Şi în Dumbrava sunt bătrâni, navetişti, elevi, studenţi. Coboară pe jos după pâine sau către locul de muncă până la şosea. Dar ce se întâmplă, întreabă domnul Csabi, cu un bolnav? Salvarea nu poate ajunge, doar elicopterul. Satul acesta (aţi intuit unde se află?) poate deveni un spaţiu turistic şi de sănătate. Este o zonă de o frumuseţe aparte, un spaţiu ozonat, cu verdeaţă, pomi fructiferi, viţă de vie, păduri, poieni cu flori, dar şi cu oameni primitori şi bucuroşi de oaspeţi. Trebuie doar trecut pe lista de priorităţi a Primăriei Nuşeni şi a judeţului Bistriţa-Năsăud. Dumbrava cea... minunată se află la 4 km de satul Malin. Aici oamenii s-au îmbrăţişat cu natura pe vecie. Un viitor sat turistic, dar din păcate îngropat în noroi, îşi aşteaptă investitorii de oriunde.