În Duminica Tomii, sărbătoare la Bozieş
-
View the full image
-
View the full image
-
View the full image
-
View the full image
-
View the full image
-
View the full image
-
View the full image
-
View the full image
-
View the full image
-
View the full image
-
View the full image
-
View the full image
-
View the full image
-
View the full image
-
View the full image
-
View the full image
Tradițiile și obiceiurile unui neam!
Asigură supraviețuirea acestuia în vremuri grele...
Fiindcă, dacă uităm cine suntem!
Vom fi ce vor dori alții..
Hristos a Înviat!
Sub binecuvântarea și sfințenia Sfintei Lumini pe care am primit-o și în acest an de la Ierusalim, cu binecuvântarea Înalt Presfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și după aceste sfinte zile pascale, ne-am hotărât astăzi în Duminica Tomii să ne bucurăm împreună de jocul și cântecul popular al strămoșilor, interpretat copiii și tinerii noștri. Pentru comunitatea noastră astăzi a fost o dublă sărbătoare, prima parte desfășurându-se în Sfânta Biserică când odată cu Sfântul Apostol Toma ne-am întărit în credință și ne-am vindecat de îndoială, iar partea a doua adunându-ne la Căminul Cultural din Bozieș într-un gând și o simțire, ca într-o familie, sărbătorind puritatea, nevinovăția și sublimitatea vremurilor de odinioară, când țăranul român era îndrăgostit de Dumnezeu, de țară și de tradițiile și obiceiurile populare, exprimate prin cânt și voie bună. Nădăjduim că acest eveniment a umplut inimile credincioșilor noștri de emoție și de bucurie și de aceea dorim să-i felicităm pe toți care au contribuit la acest spectacol, sperând să rămână o tradiție pe care să o perpetuăm de acum în colo în fiecare an.
Acest spectacol a fost organizat de Parohia Ortodoxă Română Chețiu și Filia Bozieș, la Căminul Cultural din Bozieș, iar protagoniștii au fost copiii și tinerii din Ansamblul Unirea al parohiei noastre, precum și alți invitați. Spectacolul s-a desfășurat după următorul program:
Programul l-a început de la ora 17.00 Ansamblu Unirea mic fiind alcătuit din copii cu vârste cuprinse între 5-9 ani, fiind 7 perechi, care a prezentat o purtată de pe Valea Meleșului și o învârtită. Apoi au cântat copilașiiAlexia și Florin Pop care au încântat auditorul prin sensibilitatea și puritatea lor.
Au continuat apoi tinerii din Ansamblu Unirea mare cu vârste cuprinse între 11-18 ani, fiind 11 perechi care au prezentat două jocuri: o purtată de pe Meleș și un joc de codru. Grupul de fete din ansamblu au sensibilizat spectatorii până la lacrimi cu piesa Doamne ocrotește-i pe români. Pe urmă au făcut o atmosferă frumoasă următorii artiști, Rebeca Pop, Alex Pop, Iulia Mesaroș, Niculina Banc, Maria Lupșa, Dana Secheli, Florina Pop originari din Chețiu și Bozieș și Ioana Raluca Mesaroș din Apatiu. Invitata special a fost Andreea Pavelean de pe Valea Bârgăului, mai exact din Tiha Bârgăului care studiază în paralel cu muzica și la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca în cadrul Facultății de Medicină Dentară. Îi place să spună că a ales această facultate pentru a face oamenii să zâmbească nu doar prin cântec.
Spectacolul s-a încheiat prin cântarea Casa părintească nu se vinde interpretată de grupul de fete din Ansamblu Unirea.
Mulțumim tuturor celor de față, în special doamnei Alexandra Anamaria Săsărman prezentatoarea spectacolului nostru. Distinsa Doamna este profesor de desen la Colegiul Național Petru Rareș și la Școala Gimnazială Grigore Silași din Beclean. Devizul doamnei profesoare este să-i ajute, să-i sprijine pe copii în tot ceea ce fac, pentru a-și depăși limitele sau greutățile cu care s-ar confrunta în viață, fiind un adevărat profesor (așa cum spunea Mustafa Kemal – primul președinte al Turciei) ”Un bun profesor este asemeni unei lumânări. El se mistuie pe sine însuși pentru a lumina calea altora”.Se cuvine să mulțumim și Domnului Adrian Pintea pentru că ne-a ajutat cu sonorizarea.
Doresc să mulțumesc tuturor tinerilor artiști prezenți astăzi, dar în mod special domnișoarei Andreea Pavelean care a venit de la Cluj să fie alături de noi și să ne bucure inima. Nu în ultimul rând doresc să-i mulțumesc Domnului Alexandru Antal și soției Ileana pentru implicarea și devotamentul cu care s-au dăruit pentru dezvoltarea culturală a tinerei generații de azi din comunitatea noastră. Mai precizez faptul că, susnumitul împărtășește cu mare bucurie talentul său moștenit de la părinții și preofesorii săi, copiilor și tinerilor noștri, dorind să mențină vie credința strămoșilor, datinile și obiceiurile acestora, precum și promovarea valorilor culturale.
Doresc să închei prin mesajul frumoasei poezii eminesciene ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”?, ca toți cei de aici să trăim numai în frăție, călăuziți de textul scripturistic noutesamentar de la I Petru 1,22 care zice ”Curățindu-vă sufletele prin ascultare de a devăr, spre nefățarnică iubire de frați, iubiți-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruința”.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Paroh Teodor-Marius Cornea
Citiţi şi:
- De Florii, concert de pricesne la Bozieş
- Prima ediţie a Festivalului de colinde de la Bozieş, o bucurie!
- Nuntă în lumea interpreţilor de folclor. Iulia Mesaroş a spus DA lui Claudiu Cozac
- (Video) La Marele Târg de la Chiochiş, peste 5.000 de oameni s-au bucurat, alături de primarul Vasile Silaşi, de muzică bună şi de oferta producătorilor. Preotul Iovu Istrate a primit titlul de Cetățean de onoare
- Sfințirea clopotului de 70 kg în Parohia Ortodoxă Chețiu
Adaugă comentariu nou