Echipa de fotbal feminin a Școlii Gimnaziale ”Viorel Nimigeanu” Nimigea de Jos a câştigat etapa judeţeană!
Fete. Fotbal. Fotbal fete. Școala Gimnazială ”Viorel Nimigeanu” Nimigea de Jos a fost gazda unei întreceri sportive interesante și inedite, în organizarea Ministerului Educației și a ISJBN. Olimpiada Națională a Sportului Școlar 2021 – 2022, Campionatul Național de Fotbal pe teren redus – Fete, Ciclul Gimnazial - Etapa județeană, faza pe centre. La eveniment au participat șase echipe de nivel gimnazial: Școala Gimnazială Nr 1 Bistrița, Școala Gimnazială Leșu, Școala Gimnazială Mărișelu, Liceul Tehnologic Lechința, Școala Gimnazială ”Nicolae Drăganu” Zagra, Școala Gimnazială ”Viorel Nimigeanu” Nimigea de Jos.
După meciuri interesante, mare veselie și implicare, pe teren și a suporterilor, echipa școlii noastre, antrenată de domnul profesor Csillag Attila Erno, a ocupat locul I. Redau opinia unei colege care a surprins esențialul: ”Am trăit emoțiile finalei la propriu. Fetele noastre au avut adversare pe măsură. În finală au jucat cu echipa Școlii Gimnaziale Nr 1, Bistrița. Și au învins!! În plus, ziua de azi a stat sub semnul bucuriei, entuziasmului și al empatiei! Felicitări, tuturor! Victoria - temeinicia lucrului bine făcut!”.
Îi felicit și eu, apreciez efortul și implicarea participanților. O pată de culoare, de veselie, de ambiție. Un + pentru școală!
Citiţi şi:
- Elevi şi profesori de la Școala Gimnazială ”Viorel Nimigeanu” Nimigea de Jos, în Germania, printr-un proiect Erasmus +
- La mulţi ani domnului profesor Teodor SZASZ, director al Școlii Gimnaziale „Viorel Nimigeanu” Nimigea de Jos!
- Elevi şi profesori de la Școala Gimnazială ”Viorel Nimigeanu” Nimigea de Jos, o nouă mobilitate Erasmus+ în Polonia
- Mobilitate europeană la Școala Gimnazială ”Viorel Nimigeanu” Nimigea de Jos
- Elevi de la Școala Gimnazială ”Viorel Nimigeanu” din Nimigea de Jos, în Spania, printr-un proiect Erasmus +
Adaugă comentariu nou