Echipa de volei masculin, în colaps! Primăria Bistriţa nu a mai alocat banii, din cauza renumitei Legi 69

Preşedintele Clubului Sportiv Pro Volei Bistriţa, Alin Dehelean, atrage atenţia autorităţilor locale asupra situaţiei echipei de volei masculin, acum, la doar o săptămână înainte de debutul campionatului. Problemele financiare riscă să determine retragerea echipei din Bistriţa, dar, mai mult, pentru că „recidivăm” la acest capitol, riscăm ca pe viitor federaţia de specialitate să nu mai accepte afilierea niciunui club de pe meleagurile noastre. Primul meci este programat în 18 octombrie, la Timişoara, iar în 25 octombrie, acasă, bistriţenii vor juca în compania celor de la Arad.

În februarie, Consiliul Local Bistriţa a aprobat, cu 19 voturi „pentru”, alocarea sumei de 100.000 lei pentru susţinerea echipei de volei.

Prin urmare, am început demersurile către Federaţia Româna de Volei, pentru a ne putea înscrie în Campionatul Naţional de volei masculin, Divizia A2 (echivalentul Diviziei B). Am fost întrebat de către cei din federaţie dacă sigur am bani, pentru că în urmă cu 3 ani s-a înscris un alt club din Bistriţa, în acelaşi campionat, iar din lipsă de fonduri, nu a putut lua parte la niciun meci.

Bazându-mă pe hotărârea Consiliului Local, i-am asigurat pe cei din federaţie că avem fonduri şi putem continua demersurile. Numai că, în luna august, când trebuia să semnăm contractul cu Primăria Bistriţa, aceştia ne-au anunţat că, din cauza unei recomandări a Curţii de Conturi (un caz legat de un club din Constanţa), nu se mai pot aloca banii către club, în baza Legii 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului.

Aşa am ajuns în această situaţie, în care suntem afiliaţi, înscrişi în campionat, însă fără nicio sursă de finanţare”, ne-a precizat Alin Dehelean.  

***

Până în prezent, clubul a plătit către Federaţia Română de Volei peste 2000 lei, pentru înscrierea în campionat, plus alte cheltuieli estimate la 250 euro. Pentru deplasări, e nevoie de bani, iar acasă, trebuie plătit arbitrajul, cam 1000 lei/meci. Asta în condiţiile în care toţi ar face voluntariat, de la juniorii LPS Bistriţa, ceilalţi seniori şi antrenorul Mircea Gătej.

Discuţii au avut reprezentanţii clubului şi cu mediul de afaceri, oarecum reticent faţă de această ramură sportivă, pentru că la Bistriţa, din 1992 încoace nu a mai existat volei masculin la nivel de seniorat.

„Nu e nicio tragedie dacă nu se va juca volei la Bistriţa, dar dacă nici în acest an nu ne putem prezenta la meciuri, nu ştiu dacă pe viitor un alt club se va mai putea înscrie în campionat. Suntem pasibili de sancţiuni din partea F.R de Volei. Noi mai aşteptăm o soluţie din partea autorităţilor”, a concluzionat Dehelean.

***

Situaţia este similară şi pentru echipa de handbal feminin, CSM Bistriţa. Între timpl, legea a fost amendată şi să sperăm că va exista formula legală şi înţelepciunea de a nu lăsa sportul, indiferent de disciplină, să-şi dea obştescul sfârşit.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5