Economie
|
R : Dle Vasile Zdrenghia sunteti presedintele Fundatiei FAER Reghin si in acelasi timp Coordonator pentru jud Bistrita Nasaud al proiectului “ Antreprenoriatul , de la ideie la succes”, proiect... |
Amenzile aplicate firmelor de către instituţiile statului pot reprezenta un indicator prin care se poate lua pulsul economiei româneşti.
Econtext ne prezintă harta amenzilor aplicate companiilor din... |
|
Fermierii pot contracta şi în acest an credite bancare reprezentând echivalentul a cel mult 80% din valoarea sumelor cuvenite ca sprijin financiar pe unitatea de suprafaţă.
În acest sens, Agenţia... |
Şi în anul 2011 fermierii, în anumite condiţii pot beneficia de subvenţie pentru motorina folosită. Documentaţia privind semestrul II se depune la APIA până pe 29 iulie.
Desigur, sunt proceduri... |
|
Cinci noi camioane de ultimă generaţie au intrat în parcul auto al companiei.
Compania Filadelfia Marfă, parte a Filadelfia Group, şi-a extins parcul auto prin achiziţionarea a cinci camioane... |
Banii atraşi în Ardealul de Nord de la Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Regional cumulează aproape 10,5 milioane de euro în ultimii trei ani, relevă o analiză a Agenţiei de Dezvoltare... |
|
Universitatea “Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureş lansează mâine, la Bistriţa, proiectul “Centrul de formare profesională continuă în turism şi servicii”, evenimentul fiind găzduit de Casa de Cultură... |
Funcţionarii publici din primării şi din instituţiile deconcentrate vor putea avea acces facil la diverse servicii online graţie proiectului ,,e-Academie”, implementat de Ministerul Comunicaţiilor şi... |
|
Judeţul nostru este pe locul opt la nivel naţional după numărul de vite şi pe locul zece după numărul de ovine.
Acum câteva zile au fost făcute publice primele date (preliminare) ale... |
Târgul “Produs de Cluj” de la Heindenfeld a adus peste 100 de producători clujeni. Organizatorii, Consiliul Judeţean Cluj şi Asociaţia "Produs de Cluj", estimează că la acest eveniment au participat... |
|
Există obligativitatea persoanelor de a declara datele de recensământ, precum există şi posibilitatea de a ne verifica dacă-i păstrăm confidenţialitatea, spune preşedintele INS, Vergil Voineagu,... |
Statisticienii au sărbătorit, ieri, 12 iulie, 152 de ani de la înfiinţarea statisticii oficiale în România.
Aniversarea din acest an a avut o semnificaţie deosebită, ea survenind cu puţin timp... |
|
Contribuabilii care obţin certificatul digital calificat pentru semnătura electronică, pot transmite Fiscului, nu mai puţin de zece declaraţii fiscale.
De asemenea, începând cu data de 1 august,... |
Întreprinzătorii mari, mijlocii şi mici au oportunitatea de a accesa fonduri europene pentru realizarea de investiţii în instalaţii şi echipamente care să conducă la economii de energie.... |
|
Pana cu vreo 20 de zile in urma, anul 2011 a fost un an apicol in general bun pentru stuparii bistriteni.Evolutia meteorologica a tompului a fost favorabila dezvoltarii florei melifere si secretiei... |
* proiectele pot fi depuse până pe 29 iulie, la Oficiul Judeţean al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit * tinerilor care îşi deschid ferme li se oferă până la 25.000 de euro.... |
|
Contribuabilii sunt aşteptaţi de Fisc să îşi îndeplinească obligaţiile fiscale la termenele scadente, primul fiind data de 7 iulie.
În acest sens, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de... |
Noul dealer isi va desfasura activitatea in vechiul complex Ford situat in Bistrita, Cartier Viisoara nr.301A.
“Centrul Ford din Bistrita dispune de un show-room modern de prezentare a... |
|
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit, până joi, 30 iunie 2011, procentul de 97,77% din suma de 700,42 milioane de euro, reprezentând sprijin din Fondul European de... |
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că s-au efectuat plăţile în conturile beneficiarilor pentru ajutoarele specifice acordate producătorilor de lapte din zonele... |
|
* preluarea datelor de la Administraţia Finanţelor Publice Uriu la cea din Beclean, de la Administraţia Finanţelor Publice Ilva Mică la cea din Năsăud a fost realizată în timp util;
* unităţile... |
S-a tras linie în ceea ce priveşte aderarea băncilor la programul Prima Casă 4. Conform datelor de la Fondul de Garantare, 16 bănci au semnat protocolul pentru a intra în Prima Casă 4, astfel că în... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Alexandru Lazăr, Anuța Mican, Adăstări la Hotarul Învierii. Dialoguri Prosoponice, București,...
Comentarii
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Florin Marta -
Mie, 18:16
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!🙏🙏🙏
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
În gara din Parva -
Lun, 08:43
« Aleea de fagi din Parva, dreaptă şi îngrijită, de la gară pînă-n mijlocul orăşelului, părea...
Aniversări
La popas aniversar, adresăm preacucernicului părinte dr.
La ceas aniversar, îi adresăm preacucernicului părinte protopop OVIDIU IOAN SERMEŞAN, preot la Parohia Ortodoxă Năsăud III Blocuri, calde urări de...
În zi de naştere, adresăm cele mai sincere urări aniversare Preacucernicului părinte Iustin-Mihai Sermeșan - preot misionar la Protopopiatul Năsăud.





































