Editura Charmides, pe podium la Premiile Uniunii Scriitorilor
La sediul Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, s-au acordat Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2010. Juriul de decernare a premiilor a fost format din Mircea Bârsilă, Paul Cernat, Alexandru Dobrescu, Gellu Dorian şi Ion Pop. Au fost acordate premii la secţiunile Poezie, Proză, Critică şi istorie literară, eseu, Premiul pentru traduceri din literatura universală şi Premiul Fundaţiei Andrei Bantaş, Premii speciale (publicistică, memorii, jurnale etc.), Debut, Premiul pentru literatură în limbile minorităţilor şi Premiul Naţional de Literatură. La Poezie premiul a mers la Ion Mureşan, pentru “Cartea Alcool”, apărută la Editura Charmides din Bistriţa, manageriată de dr. Gavril Ţărmure. Cu acest volum Ion Mureşan este multipremiatul anului 2011. În ianuarie, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, i s-a decernat premiul „Cea mai bună carte de poezie a anului 2010”. Volumul a mai fost distins cu: Premiul Radio România Cultural; Premiul revistei “Observator Cultural”; Premiul USR-Filiala Cluj.
Citiţi şi:
- Olimpiu Nuşfelean, nominalizat la Premiul de poezie pe 2010 al revistei „Luceafărul de dimineaţă”
- În prezenţa lui Nicolae Manolescu, din Bistriţa-Năsăud s-a dat ora exactă a poeziei contemporane româneşti
- Mircea Măluţ, recital la Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti. Charmides, pe podiumul celor mai bune cărţi de poezie
- Editura Charmides, Marele premiu “George Coșbuc”
- Charmides la Târgul Internaţional Gaudeamus şi Galele Iaşului Universitar
Adaugă comentariu nou