Elena M. Cîmpan, inspector școlar pentru limbi moderne: Niciun cerc nu seamănă cu altul

     Ipoteza aceasta, a cercurilor diferite, pare a fi greu de combătut/ demonstrat și din punct de vedere matematic sau logic. Și literar. În desăvârșita-i formă, cercul e... cerc, apelând la o tautologie în stare să mai salveze din deruta unei definiții la zi. A compara un cerc cu altul poate face referire la mărime, un cerc e mai mare, altul e mai mic, dar nu la perfecțiunea interioară, de care fiecare cerc se bucură. Cercul are un centru și o circumferință. Am fost și sunt, la rândul meu, centru și circumferință evenimentelor la care particip, conform cărții „Metamorfozele cercului”, a unui bine-cunoscut teoretician literar francez, și descopăr beneficiile fiecărei ipostaze. Jocul dintre centru și circumferință este o cheie de înțelegere a lumii, a firii oamenilor, a evenimentelor produse. În geometrie, un cerc rămâne gol, în desen, el se hașurează, după cât de pregnantă se vrea a fi umbra, dar în societate, cercul, referitor la un grup de oameni, e chiar un micro Univers al existenței cotidiene. Afilierea la o astfel de structură, care să ne reprezinte și în care să ne regăsim, asigură stabilitate, liniște și cadru de manifestare. Așadar, este plin, de caractere, de valori, de profesii și pasiuni, pentru că nu rămânem singuri, ci ne identificăm cu ceea ce facem.

      Începutul anului a stat sub semnul cercurilor pedagogice, la limbi moderne, activități de formare, de perfecționare, dar, înainte de toate, frumoase întâlniri de suflet ale profesorilor de același fel. Ca inelele olimpice, care sunt cinci, am format o unitate de patru inele/ cercuri, câte limbi moderne se predau/ se învață în școlile bistrițene- năsăudene.

     Să le luăm pe rând, în ordine cronologică desfășurării lor...

      Primul cerc, al profesorilor de limba engleză, a avut loc la Colegiul Național „George Coșbuc” din Năsăud, director, Steluța Vîju, având ca temă „Relating language curricula, tests and examinations to the Common European Frame of Reference”. În cadrul activității, responsabila de cerc, profesor, Corina Burduhos, le-a prezentat colegilor prezenți aspecte desprinse de la atelierul de formare, la care a participat, la Baia- Mare, organizat de Ministerul Educației , în parteneriat cu Centrul European pentru Limbi Moderne, Graz. Lavinia Mureșan, de la Colegiul Național „Petru Rareș”, Beclean, a împărtășit experiența predării limbii engleze la o școală din Turcia, în condițiile în care profesoara titulară era plecată într-un proiect. Camelia Berceni a atras atenția asupra proiectele Erasmus, cu impactul benefic pe care îl au asupra școlilor, a elevilor, a îmbogățirii experienței didactice și culturale.

      Gazda cercului pentru profesorii de limba franceză a fost Liceul Tehnologic Feldru, director, Călin Zbîrciu, și organizator, profesor, Ioana Nechiti. Tema „Intégrer le numérique dans le cours de FLE” a fost prezentată de către Monica Buboly, profesor și director la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, Bistrița, și de către profesor, Daniela Horoba, de la Școala Gimnazială „Grigore Silași”, Beclean. Alice Trif i-a informat pe profesori despre stadiul examenului cu recunoaștere internațională, așa- numitul DELF, la care participă tot mai mulți elevi.

      Organizarea cercului cu profesori de limba germană  a revenit Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, Bistrița, director, profesor, Monica Halaszy, loc unde  s-a dezbătut, cu exemple și activități practice, problema evaluării ( eternă!... ), pe baza criteriilor corespunzătoare. Responsabilă cu activitatea metodică și științifică a fost profesor, Domnița Nistea, iar Silviu Onciu a prezentat întreaga temă, cu exemple, pe baza cărora profesorii au discutat, ajungându-se la concluzia că diferențele dintre evaluări trebuie diminuate și chiar eliminate cât mai mult. Și mai repede.

     Colegiul Tehnic „Infoel”, Bistrița, director, Alina Puțura, a găzduit și organizat cercul profesorilor de limba italiană, cu tema „Italianistica digitale”, având-o ca  organizator și responsabil de activitate pe Alina Pop.

     „Nu știu alții cum sunt...”, la alții cum este, dar eu am participat la toate cercurile din această serie, de ianuarie, cu bucurie și cu sentimentul că ele rămân o activitate utilă, necesară, care unește, dincolo de alte opinii mai puțin obtimiste. Vechi sau nou, clasic ori  modern, cercul pedagogic rămâne. O mișcare de idei, gata să pregătească olimpiadele școlare. Alte inele de valoare...

 

Elena M. Cîmpan

Inspector școlar pentru limbi moderne

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5