Elena M. Cîmpan: După ani și ani... Consfătuiri județene pentru limbi moderne, cu prezență fizică

Ne vom întoarce, spune/ cântă, atât de frumos, sensibil și de ne-uitat, trupa „Compact”. Și ne-am întors.

      Întâlnirea profesorilor care predau limbi moderne în județul Bistrița – Năsăud a avut loc în Aula Extensiei Bistrița a Universității ”Babeș- Bolyai”, Cluj- Napoca. Prezenți în număr mare  la această primă activitate la nivel județean, profesorii de limbi moderne, engleză, franceză, germană, italiană (ordinea este strict alfabetică), au trăit efectiv bucuria (re)întâlnirilor de altădată, conforme tradiționalelor Consfătuiri, după ce, în anii din urmă, aceste momente atât de importante pentru un debut de an școlar s-au desfășurat on-line. Parcă a fost ieri. Sau alaltăieri. Atât de repede am intrat în atmosfera de altădată, iar Consfătuirile de anul acesta au înnodat firul activităților organizatorice, de unde a fost lăsat, într-un curs firesc, așa cum ni-l dorim fiecare dintre noi, în viață în general, dar și în viața școlii.

      Eleganta atmosferă, cu fundal muzical, cu sonorizare și microfon, cu dispozitive de proiectare a materialelor, i-a întâmpinat și însoțit pe profesori de-a lungul timpului folositor petrecut împreună.

      Cuvântul din deschidere a fost despre școală. Școala, ca prelungire. A noastră, a profesorilor, desigur. Pornind de la un citat din J.L. Borges, care vorbește despre prelungiri ale trupului, ale minții, telefonul- a glasului, microscopul – a privirii, plugul – a brațului, cartea – a memoriei și a imaginației, întâlnirea a stat sub semnul bucuriei că avem (o) școală, în continuare, în continuarea noastră, ca ființe intelectuale. Din „labirintul” școlii ( tot cu trimitere la Borges și al lui concept, „biblioteca- labirint” ), cu multe schimbări, așteptate/ neașteptate, soluția este să ieșim „la liman” cu bine, cu sentimentul datoriei împlinite și al faptului că, în grădina” proprie ( domeniu, disciplină ), am lucrat cât ne-am priceput.

      Noutăți există. Și lucruri de continuat. Anul școlar pe module presupune încadrarea materiei cu mai multă rigurozitate, respectând Programa școlară. Un aspect important îl constituie „contextualizarea” și adaptarea obiectivelor profesorului în funcție de condițiile de la clasă, de nivelul de pregătire al elevilor, de adaptabilitate, de îndeplinirea criteriilor pentru nivelele de studiu, prevăzute în Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi, document al Consiliului Europei, încă din 2001, și în Volumul complementar, din 2018.  Lucrul care ne bucură cel mai mult și ne amintește de anii de școală este „integrarea literaturii în orele de clasă”, un aspect la care s-a făcut referire și a fost subliniat și la Consfătuirile naționale (Mamaia, 9- 11 septembrie, 2022 ). Sunt câteva evenimente marcante pentru perioada imediat următoare, ce merită știute și luate în seamă. Este vorba de împlinirea a 30 de ani de la aderarea României la l’OIF (Organizația Internațională a Francofoniei) și de Ziua Hispanității, sărbătorită la 12 octombrie. Pentru profesorii de limbi moderne, există posibilități multiple de a participa la stagii de formare, atât în țară, cât și în străinătate. La Consfătuiri, au fost prezentate Programele CREFECO (formări regionale) și CLIL ( coordonat de Centrul European de Limbi Moderne de la Graz ), care presupune predarea la clasă de către un binom, alcătuit din profesor de științe sau arte, secondat de profesorul de spaniolă sau germană ( implementat deja în Prahova, Harghita... ). Printre materialele expuse mai întâi, discutate, și transmise mai apoi profesorilor din județul Bistrița- Năsăud, se numără Cadrul- normativ, privind organizarea procesului de învățământ în anul școlar 2022-2023, Legislația în vigoare, Ordine și Metodologii de aplicat pentru limbi moderne, la Concursuri, la Olimpiade, la Admiterea în liceu și la examenul de Bacalaureat, pentru susținerea testelor lingvistice, pentru opționale, pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională (Cambridge, DELF... ), Repere metodologice, pentru clasele a IX-a și a X-a, oferta „Uniscan” de publicații și Fișa de observare a lecții.

     Din „evantaiul” de aspecte abordate, acestea sunt doar câteva de pe ordinea de zi a Consfătuirilor, desfășurate sub genericul propus și din partea doamnelor inspector din Ministerul Educației, Manuela- Delia Anghel (limba franceză, limba italiană), Rodica Diana Cherciu ( limba engleză ): „Răbdare, Optimism, Creativitate”, și a domnului inspector, Sorin Giurumescu (limba germană),  din ale cărui îndemnuri, am reținut: „să crească limba germană și pe unde nu crește” (România fiind anul acesta laureată, cu medalia de aur, la Olimpiada Internațională de Limba Germană, de la Berlin ).

     Așa cum spune și termenul, „Consfătuiri” înseamnă să ne sfătuim împreună, să discutăm probleme de interes comun. Ceea ce ne-am și propus.

     Iar primul nostru gând (tot în spiritul trupei „Compact”) să ne regăsească… zâmbind.

 

 

 

 

    

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5