Elevi bistriţeni/năsăudeni premiaţi de Alteţa Sa Principesa Margareta
Concursul Internaţional de Creaţie originală „Basmele Reginei Maria”, organizat de Palatul Copiilor Craiova, aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu ai României, şi-a desemnat câştigătorii celei de-a noua ediţii. Structurat pe trei secţiuni de desfăşurare – creaţie literară, desene pe calculator şi pictură, concursul reuneşte elevi talentaţi din ţară şi străinătate, fiind o oportunitate deosebită de a intra în lumea fascinantă a basmului.
La ultimele trei ediţii au participat şi elevii Palatului Copiilor Bistriţa, obţinând premiul întâi datorită elevei Alexandra Andrecuţ la primele două participări, locul întâi prin Oana Vrânceanu, clasa a X-a, şi locul al II-lea, prin Ioana Ilinca Moldovan, clasa a VII-a, la ediţia recent încheiată, toate trei elevele fiind membre ale cercului de creaţie literară îndrumat de profesoara Ionela-Silvia Nuşfelean. Au obţinut premii speciale şi Ştefana Dumbrăvean şi Ştefania Bodescu de la aceeaşi instituţie. Clubul Copiilor din Năsăud a participat la ultima ediţie cu elevii Bogdan şi David Gonda (clasa a IV-a, respectiv a VII-a), ambii obţinând locul al II-lea, coordonaţi fiind de profesoara Maria Gonda. Anul acesta s-au înscris în competiţie 642 de elevi din 16 judeţe ale ţării, dar şi din Italia, Marea Britanie, Franţa şi Serbia. Basmele scrise de elevi au fost publicate într-un volum şi oferite câştigătorilor, iar picturile şi ilustraţia de basm urmează să fie reunite într-un alt album.
În data de 15 iulie 2014 echipajul din Bistriţa-Năsăud a fost premiat la Bucureşti, la Palatul Reginei Elisabeta, în Sala Regilor, în cadrul concursului internaţional amintit, chiar de Alteţa Sa Principesa Moştenitoare Margareta, o prezentă caldă şi carismatică.
Premianţii sunt mulţumiţi de rezultate şi aşteaptă cu nerăbdare următoarele ediţii. Clubul monarhiştilor din Bistriţa-Năsăud au susţinut suplimentar experienţa elevilor bistriţeni / năsăudeni, implicaţi în acest concurs – printr-un buchet de crini regali oferiţi Principesei de către elevul Edi Gonda, un tur special de capitală şi... o gustare. O experienţă care merită râvnită din nou!
Ioana Ilinca MOLDOVAN, clasa a VII-a,
Jurnalism, Palatul Copiilor Bistriţa
Adaugă comentariu nou