Elevii de la Școala Gimnazială "Demian Nechiti" Ilva Mică, la momentul comemorativ de Ziua Eroilor
Elevii de la Școala Gimnazială "Demian Nechiti" Ilva Mică au fost implicați în activități ocazionate de sărbătorirea Zilei Eroilor. Momentul comemorativ s-a desfășurat la Monumentul Eroilor din localitate și a fost înzestrat cu mai multă profunzime și prin parastasul eroilor organizat și susținut de cei doi preoți din localitate. De asemenea, prezente au fost și oficialitățile locale printre care și domnul primar, Horea Aurel.
Elevii școlii au participat la acest eveniment fie în calitate de actanți, fie în calitate de spectatori, iar accentul s-a pus pe patriotism, dragul de țară și jertfa care poate aduce împlinire. Evident, directorul unității, Prangate Octavian, a fost prezent alături de consilierul educativ Lorena Dănilă și alte cadre didactice.
S-au recitat poezii, iar în acompaniamentul chitarelor sub coordonarea doamnei educatoare Potra Ana, glasurile elevilor au răsunat în curtea primăriei
încântând auzul celor prezenți și transpunându-ne cu gândul în vremurile mai grele, dar care au format eroi.
Cum era și normal la un astfel de eveniment, nu a lipsit depunerea de coroane de flori în memoria eroilor neamului.
Fiind o activitate educativă, s-a urmărit pentru elevi și dezvoltarea de competențe printre care se pot enumera: manifestarea comportamentului civic prin valorificarea experienţei istorice; exprimarea unor idei, sentimente, atitudini, prin interpretarea unor lucrări muzicale; exprimarea identității lingvistice și culturale proprii în context national.
Citiţi şi:
- La mulți ani, dle profesor Octavian Prangate, directorul Școlii Gimnaziale "Demian Nechiti" Ilva Mică!
- Felicitări! Sara Potra de la Ilva Mică și Amalia Sasu de la Rodna, cele mai mari medii la Evaluarea Națională!
- Profesorul de biologie Corneliu Mircea Olariu din Ilva Mică a trecut la cele veşnice
- Elevii și preșcolarii din mai multe școli și grădinițe ale județului vor fi relocați în alte unități, pe fondul lucrărilor de reabilitare! Care este situația!
- Inspectorul școlar general Cristian Nicula: Bistrița-Năsăud, în Top 10 național la Evaluarea Națională ca promovabilitate!
Adaugă comentariu nou