Elevii din „Ştefan” au marcat Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic

Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare" din Bistriţa a marcat Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic, eveniment care se desfăşoară în fiecare an între 4 –10 octombrie cu girul Adunării Generale a Organizaţiei Natiunilor Unite.

Eugenia Şular, profesorul de fizică, coordonatorul acestui proiect la nivel de şcoală, le-a vorbit elevilor despre formarea Universului, despre stele, planete, sateliţi naturali. Elevii au fost provocaţi la discuţii, etalându-şi  informaţiile pe care le cunosc referitoare le spaţiului cosmic. Cei prezenţi au aflat despre Staţia Orbitală Internaţională, şi misiunea ROSETTA. Prof. Eugenia Şular le-a prezentat celor peste 60 de elei prezenţi un plan al activităţilor pe teme de astrofizică şi astrobiologie care vor fi desfăşurate pe parcursul întregului an şcolar. Evenimentul a fost înregistrat în cadrul activităţilor pe pagina oficială a WSW.

Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic este o sărbătoare internaţională dedicată explorării spațiale, ştiinţei, tehnologiei şi a contribuţiilor acestora la îmbunătăţirea condiţiei umane. Adunarea Generală a ONU a declarat, în anul 1999, ca acest eveniment să aibă loc în fiecare an între 4-10 octombrie, sărbătorind astfel lansarea de către URSS, pe 4 octombrie 1957, a primului satelit artificial al Terrei, Sputnik 1, care a deschis calea explorării spaţiului cosmic şi semnarea, la 10 Octombrie 1967, a Tratatului asupra principiilor care guvernează activităţile statelor în explorarea paşnică a spaţiului cosmic, inclusiv a Lunii şi a celorlalte corpuri cereşti. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5