Elevii iau cursuri de vorbire profesionistă
Asociaţia Impact Bistriţa, în parteneriat cu Teraplast a organizat al doilea curs al proiectului “Alternative educaţionale în mediul rural”. La cursul de comunicare “ Comunica eficent !“ din Magheruş au participat 12 elevi din clasa a 7-a. În şcoala românească nu există o programă specială care să formeze copiii pentru a vorbi profesionist în public. Pentru a suplini acest gol în educaţie, Asociaţia Impact a dorit implementarea acestui proiect în premiera în şcoala din Măgheruş. “Invăţarea tehnicilor de public speaking încă de timpuriu inseamnă menţinerea naturaleţii în exprimare întrucât se observă că, pe măsură ce cresc, oamenii îşi restrâng exuberanţa limbajului corpului, în timp ce copiii mici folosesc foarte multe gesturi când comunică. De altfel, teama de vorbi in public este plasată pe locul întâi în topul temerilor omului intr-un studiu realizat de americani şi britanici”, declară Diana Moldovan. preşedinte Asociaţia Impact Bistriţa. “Strategia Grupului Teraplast include şi o componentă de responsabilitate socială prin care încercam să evidenţiem şi să ne implicam în cele mai importante proiecte sociale ale comunităţii in care ne desfăşurăm activitatea. Copiii sunt viitorul societăţii noastre şi considerăm că este de datoria noastră să investim în proiectele care contribuie la educarea tinerei generaţii”, declară Florin Urîte, director general Teraplast.
Adaugă comentariu nou