Elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic ”Constantin Romanu Vivu” Teaca au marcat Ziua Națională a României
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
- View the full image
Românii acelor vremuri au reușit să ducă la bun sfârșit flacăra credinței lor: Marea Unire! Au crezut, au luptat, au învins pentru ca noi să ne bucurăm cu toții de zilele pe care le trăim în scumpa noastră țară.
În fiecare dintre noi arde un dor lăuntric, strămoșesc, purtat în piepturi încă din fragedă copilărie, pentru patria noastră, pentru înaintașii noștri și, prin acțiunile pe care le-am întreprins, fiecare dintre noi a încercat să contureze aceste trăiri.
Liceul Teoretic ”Constantin Romanu Vivu” din Teaca, precum și școlile și grădinițele aparținătoare, au realizat diferite lucrări cu referire la ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.
Deși la nivel național școlile sunt închise, din cauza situației epidemiologice, copiii, elevii, dascalii dar și părinții, uniți pe frecvența inimii și pe calea undelor, au sărbătorit în modul de lucru on-line ziua de 1 Decembrie.
Desene, machete, cântece, poezii, compuneri despre țara strămoșească au constituit punctul forte al activității didactice desfășurate on-line la nivelul școlii. Copiii au realizat lucrări originale, creații proprii, folosindu-se fiecare de materialele care le-au fost la îndemână acasă (polistiren, lână, sârmă, ață, creioane colorate, carton etc.). Câțiva elevi au compus chiar poezii, dovedind prin aceasta talentul artistic și creativ pe care l-au dobândit în anii de studiu în cadrul Liceului Teoretic ”Constantin Romanu Vivu”, sub îndrumarea domnilor profesori. Sunt, de asemenea, lucrări confecționate din polistiren, care dovedesc abilități practice deosebite și spirit creativ. Printre creatorii de machete îi amintim și pe elevii învățământului profesional din cadrul Liceului Teoretic ”Constantin Romanu Vivu”.
De la mânuțe colorate în culorile drapelului țării noastre și aplicate pe o foaie albă, până la poezii și compuneri, toate lucrările copiilor din cadrul Liceului ”Constantin Romanu Vivu” Teaca sunt create cu suflet cald de copil sub îndrumarea plină de dragoste a dascălilor, care zidesc în sufletele copiilor ziua de mâine, speranța, ambiția, dragostea de țară și de frumos.
Alături de copii au fost și au susținut această activitate părinții, bunicii sau frații mai mari, dovedind că deși on-line, noi, cu toții, rămânem uniți!
***
MAREA UNIRE
Astăzi, 1 Decembrie, ziua în care ne amintim de Marea Unire care ne-a adus pe toți mai aproape și care a format această țară minunată, România.
Stăteam și ma gândeam cum ar fi fost dacă aș fi trăit și eu pe atunci să văd cu ochii mei tot ce s-a întâmplat, așa că am făcut un scurt moment de imaginație și m-am întors în timp.
Cu toții așteptam să vedem ce se va întâmpla dacă ne vom uni sau nu și ghiciți: NE-AM UNIT!
A fost un mare moment de fericire, în sfârsit puteam să ne revedem prietenii și familiile care nu au fost alături de noi lungă perioadă de timp.
Eram în centrul Albei Iulia, toată lumea flutura steaguri și se bucura, era un moment minunat, se vedea entuziasmul și încântarea pe fețele oamenilor.
După ce mi-am închipuit toată această scenă, mi-am dat seama cât de bine e ca s-a făcut această unire și că ar trebui să ne bucurăm mai mult de țara noastră.
Diana, clasa a VII-a
Liceul Teoretic C.R. Vivu Teaca
Citiţi şi:
- La mulţi ani, prof. IACOB GAVRILĂ NICULAI, director al Liceului Teoretic „Constantin Romanu Vivu” Teaca!
- Împreună pentru școala noastră! Târg de Crăciun la Liceul Teoretic ”Constantin Romanu Vivu” Teaca
- Elevi şi profesori din patru ţări, printr-un proiect Erasmus, la Liceul Teoretic C. R. Vivu Teaca
- Învăţământul profesional, promovat de profesorii şi elevii de la Liceul Teoretic C.R. Vivu Teaca!
- Şcoala mea poartă un nume- Constantin Romanu Vivu
Adaugă comentariu nou