Emil Radu Moldovan: Cred că vom avea unul dintre cele mai frumoase semne de intrare în judeţ din România
Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, le-a înmânat diplomele şi “CEC-urile” simbolice finaliştilor concursului “Semn de intrare în Bistriţa-Năsăud”, stabiliţi de juriul de specialitate, dar şi de public.
“Suntem înainte de faza finală, de aprobare a semnului de intrare în judeţ de către cei aleşi de locuitorii din Bistriţa-Năsăud. Juriul a desemnat trei câştigători şi mai avem câştigătorul premiului de specialitate, cel care a fost desemnat de cetăţeni. Aş vrea să vă felicit pe toţi cei care aţi participat la concurs. Din punctul meu de vedere, a fost un concurs foarte reuşit, peste toate aşteptările. Felicitări pentru calitatea lucrărilor, au fost apreciate şi de către specialişti. Cei peste 5000 de votanţi online care au votat pentru desemnarea câştigătorului au demonstrate interesul pe care cetăţenii îl au pentru un semn care va define judeţul nostru”, a declarat, în cadrul evenimentului, Radu Moldovan.
Preşedintele CJ BN a menţionat că, în opinia sa, Bistriţa-Năsăud va avea unul dintre cele mai frumoase semne de intrare în judeţ din România. “Îmi doresc ca un număr cât mai mare din ele să poată fi folosite în diferite zone. Avem pana de păun care ar putea marca zona Năsăudului şi a Salvei, cel care a avut ca temă prezenţa legendei Dracula –tot discutăm de dezvoltarea turismului în judeţ – ar putea fi folosit în acel ţinut”, a precizat Moldovan.
Din cele patru planşe finalist, consilierii judeţeni vor desemna câştigătorul, după analizele făcute în comisiile de specialitate ale Consiliului Judeţean. Cel mai probabil, o decizie ar putea fi luată în luna aprilie.
Premiul I (5.000 lei) - Alexandru Fleşeriu şi Eszter Peter (Cluj-Napoca).
Premiul al II-lea (3.000 lei) - Ioan Donea
Premiul al III-lea (2000 lei) - Sorin Dacian
Premiul de popularitate (2500 lei) - Raluca Judeţ (Bistriţa)
Citiţi şi:
- Patru machete cu semnul de intrare în judeţ intră în finala de la Consiliul Judeţean
- Luni se încheie sesiunea de vot pentru semnul de intrare în judeţ
- Bistriţenii, invitaţi să aleagă cele mai frumoase “porţi” de intrare în judeţ
- Primul semn de intrare în judeţ va fi amplasat în Dealul Ştefăniţei, în maximum o lună
- Preşedintele Radu Moldovan: Bistrița-Năsăud va avea cel mai frumos semn de intrare în județ, din România!
Adaugă comentariu nou