Emil Radu Moldovan: Sunt convins că vom câştiga alegerile în Bistriţa-Năsăud. La nivel naţional, este un rezultat slab
Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, este convins că PSD va câştiga alegerile la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, însă la nivel naţional rezultatul este unul slab. Potrivit acestuia, rezultatele vor reflecta şi activitatea administrativă la nivel de judeţ, dar a recunoscut că după numărătoare voturilor, la nivel naţional, PSD poate fi pe primul loc, dar şi pe 3.
„Sunt convins că vom câştiga alegerile la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud. Cred că nu vor fi greu de realizat 4-5 procente peste media naţională (n.r. – aşa cum prognozase liderul PSD), la cum arată exit poll-ul. Este un rezultat slab, la care vă mărturisesc că nu mă aşteptam. Mă aşteptam la un rezultat în jurul a 30% care, de asemenea, nu era un rezultat foarte bun pentru noi, dar 25,8% este un rezultat salb pentru PSD şi sper ca fiecare dintre cei care au de învăţat din ceea ce ne-au transmis astăzi cetăţenii să o facă”, a declarat preşedintele Emil Radu Moldovan.
Liderul social-democrat a menţionat că este prea devreme ca să fie luate măsuri la nivelul conducerii PSD, fără a avea rezultatele numărătorii voturilor. „Ceea ce este foarte clar pentru mine este că am primit un semnal foarte clar, vom vedea cum arată şi la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud. Trebuie să luăm act de el, cetăţenii ştiu întotdeauna cel mai bine ce îşi doresc şi fiecare dintre noi trebuie să învăţăm din acest rezultat”, a adăugat Radu Moldovan.
Radu Moldovan a menţionat că prezenţa la vot a fost una spectaculoasă, iar acesta este este un semnal foarte bun pentru democraţie şi pentru România. „Când oamenii încep să redevină interesaţi de politică, de alegeri... Dacă astăzi s-a întâmplat ceva bun, prezenţa e cel mai bun lucru. România a ajuns fruntaşă între ţările europene cu prezenţa la vot”, a mai spus preşedintele PSD BN.
Citiţi şi:
- Radu Moldovan: E un rezultat nedorit, dar estimat. După astfel de rezultate la prezidenţiale, au venit altele bune
- Radu Moldovan: Mi-aș dori mult să fi câștigat alegerile în Bistrița-Năsăud! Sunt optimist că vom rămâne pe primul loc!
- Radu Moldovan: Greul de acum începe! PSD rămâne cel mai mare partid din România
- Radu Moldovan: E momentul ca PSD să câştige în turul 2 al alegerilor prezidenţiale în Bistriţa-Năsăud! Am învăţat din mesajul alegătorilor din 26 mai!
- Președintele Emil Radu Moldovan: Sunt convins că putem să câștigăm detașat alegerile în 2024, peste tot!
Comentarii
Aseara, dupa anuntarea rezultatelor exit poll-ulului, Radu Moldovan, inca mai spera că PSD va câştiga alegerile la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud:„Sunt convins că vom câştiga alegerile la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud. Cred că nu vor fi greu de realizat 4-5 procente peste media naţională".
Iată că astazi după ce Biroul Electoral Central a reușit să finalizeze numărătoarea voturilor din tară în proporție de 98 la sută si a celor din Diaspora, in procent de 60 la sută, sperantele lui Raducu au fost spulberate rezultatele parțiale care pentru judetul Bistrița-Năsăud arată astfel:
PNL: 38.28% (48,358 voturi);
PSD: 23.69% (29,921 voturi);
USR-PLUS: 15.02% (18,974voturi).
Adaugă comentariu nou