Episcopul Benedict Bistrițeanul, la Iliuța Bozghii. Părintele Petru Săsărman, hirotesit sachelar. Distincţii pentru preoteasa Lucia Augusta Săsărman și secretarul de stat Monica Săsărman
În a treia zi de Rusalii, marți, 14 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Iliuța Bozghii, comuna Tiha Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. La intrarea în sat, conform tradiției, ierarhul a fost întâmpinat cu o caleașcă și de călăreți îmbrăcați în costume tradiționale.
Cu prilejul hramului, la altarul de vară din proximitatea bisericii de lemn, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia i-a îndemnat pe cei prezenți să devina modele pentru societate, ducând o viață în conformitate cu învățăturile Evangheliei.
În cadrul Liturghiei, ierarhul s-a rugat pentru elevii care astăzi au susținut primul examen de la Evaluarea Națională 2022.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele. La chinonic, interpretele de muzică populară Andreea Pavelean și Maria Vrăsmaș au interpretat mai multe pricesne.
La slujbă au participat vicepreşedintele CJ - Camelia Tabără, primarul Vasile Şut, oficialități locale, județene și centrale, precum și numeroși credincioși, mulți îmbrăcați în straie populare.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâul albastru, pe parohul Petru Săsărman. De asemenea, diplome de aleasă cinstire le-a oferit tuturor celor care se implică în construcția casei parohiale și în activitățile parohiei, în frunte cu preoteasa Lucia Augusta Săsărman și secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Monica Săsărman.
Tot astăzi, ierarhul a vizitat șantierul viitoarei case parohiale din Iliuța Bozghii, clădire care va găzdui și un centru de tineret.
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa
Citiţi şi:
- Episcopul Benedict Bistriţeanul, într-un colţ de Rai, la Iliuța Bozghii, la hramul Bisericii păstorită de părintele Petru Săsărman-Dobrea
- Felicitări! Petru Săsărman Dobrea, cea mai mare medie la concursul pentru parohiile vacante. Împreună cu preoteasa Augusta Săsărman au ales un colţ de rai: Ciosa
- Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, la hramul bisericii de lemn „Pogorârea Sfântului Duh” din Iliuța Bozghii
- Episcopul-vicar Benedict Bistriţeanul, la hramul bisericii de lemn „Pogorârea Sfântului Duh” din Iliuța Bozghii
- Episcopul Benedict Bistrițeanul, la hramul Bisericii din Iliuța Bozghii
Adaugă comentariu nou